x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marin Moraru pleacă pe ultimul drum de la TNB

Marin Moraru pleacă pe ultimul drum de la TNB

de Dan Radu    |    23 Aug 2016   •   08:00
Marin Moraru pleacă pe ultimul drum de la TNB
Sursa foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Marin Moraru va fi depus astăzi, de la ora 17:00, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, a anunţat familia artistului. Miercuri, între orele 10:00 şi 13:00 sicriul va fi depus în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti, de unde admiratorii îşi pot lua rămas bun. Înmormântarea are loc la Cimitirul Bellu.

Cei care l-au iubit şi admirat pe actorul Marin Moraru îi pot aduce un ultim omagiu miercuri, ]n foaierul Teatrului Naţional Bucureşti, începând cu ora 10:00, a anunţat instituţia. Marin Moraru va fi înmormântat pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu, după ora 13:00. Dispariţia actorului a fost deplânsă atât de colegii de scenă, cât şi de politicienii apropiaţi de fenomenul cultural. "O să mi-l amintesc ca pe un mare actor, cel mai mare actor pe care l-am avut în ultima perioadă. Era un actor uriaş şi pot să mai spun că pleacă fără urmaşi, adică este unic şi irepetabil", a declarat actorul Florin Zamfir. "Nu poate fi nimeni ca Marinuş. Am avut cinstea, onoarea, bucuria să joc cu el în câteva seriale de televiziune. Era un om de o căldură şi de o cumsecădenie rar întâlnite. Nici nu mai găseşti aşa ceva. Mi-aduc aminte că a fost foarte marcat când a murit Dinică şi tăcând aşa la un moment dat a zis: Ce vrei, dragă? Viaţa merge înainte. Aşa zic şi eu acum: Viaţa merge înainte", a spus Florin Zamfirescu. Şi actorul Silviu Biriş şi-a amintit de rolurile în care a interacţionat cu Marin Moraru, asemuindu-l cu un "ceas elveţian". "Ca actor este irepetabil. Îl bântuia foarte des geniul. A avut şansa să lucreze cu mari regizori şi cu mari actori şi cu siguranţă lucrul acesta l-a format ca model pentru generaţiile ce au urmat. Am avut şansa să îi dau şi replica în două spectacole, în "Egoistul", în regia maestrului Radu Beligan, şi în "Piscina de la miezul nopţii", în regia lui Grigore Gonţea. Era exemplar, era cu precizia unui ceas elveţian", a spus Biriş. "În scenă se mira şi avea candoarea unui copil, iar ca profesor şi ca actor era aproape necruţător. Nu făcea concesii în ceea ce priveşte profesia. L-am admirat şi pentru discreţia pe care o avea în culisele spectacolului şi pentru căsnicia exemplară", a adăugat acesta. "Forma un cuplu cu soţia lui de invidiat şi de respectat, oameni care şi-au dedicat toată viaţa artei şi teatrului. Mă refer mai ales Marinuş, care niciodată n-a încercat să iasă în faţă, fiind unul dintre cei mai mari actori ai noştri", a spus şi actorul Alexandru Arşinel.

Marin Moraru a murit duminică, la spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de 10 zile, suferind de o boală în fază terminală. Avea 79 de ani.

Marin Moraru s-a născut la 31 ianuarie 1937 la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) în 1961, la clasa profesoarei Dina Cocea, rolul său pentru examenul de diplomă fiind Agamiţă Dandanache, în piesa "O scrisoare pierduta" de I.L. Caragiale.

×