Marţi, la Bucureşti, o conferintă internaţională despre presă şi limitele ei

La Palatul Parlamentului, specialişti din media româneşti şi străine discută despre starea actuală a gazetăriei româneşti

O conferinţă privind libertatea presei, influenţa politicului asupra mass-media şi corupţia va avea loc marţi, la Palatul Parlamentului, sub egida Organizaţiei pentru Media din Sud-Estul Europei (SEEMO), organizaţie regională a editorilor de presă din sud-estul Europei, afiliată Institutului Internaţional de Presă (IPI).

Este, probabil, cea mai importantă conferinţă dedicată breslei jurnaliştilor organizată în România, la ea participând, printre alţii, Erhard Busek, coordonator al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI), preşedinte al Institutului pentru Regiunea Dunării şi Europa Centrală, fost coordonator special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi fost vicecancelar al Austriei, Erik Csernovitz, secretar general adjunct al Iniţiativei Central-Europene (CEI); Joan Barata Mir, consilier principal la Biroul Reprezentantului OSCE privind Libertatea Presei; Renate Schroeder, director al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (EFJ); Vincenzo Le Voci, secretar general al Clubului de la Veneţia; Steven M. Ellis, consilier principal al IPI pe probleme de libertatea presei; Boris Bergant, fost director general adjunct la RTV Slovenia şi fost vicepreşedinte al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union, EBU); şi Ross Biggam, director general al Asociaţiei Televiziunilor Comerciale din Europa (ACT).
Teme

Dezbaterile se vor axa pe evoluţiile care au impact asupra libertăţii presei, precum şi pe reglementările privind mass-media, pe influenţa politicului asupra presei, pe modul în care mass-media relatează despre corupţie şi pe starea actuală a jurnalismului de investigaţie din România.

Invitaţii străini se vor alătura jurnaliştilor, editorilor, experţilor media şi directorilor de mass-media din România pentru a discuta despre situaţia presei de la noi şi din Europa.

O piaţă cu o evoluţie atipică

SEEMO este o organizaţie regională cu suficientă vechime şi experienţă pentru a cunoaşte situaţia mass-media din statele din sud-estul Europei. An de an, la reuniunile sale, România pare o piaţă media din ce în ce mai măcinată de probleme şi incapabilă de redresare. E drept, peisajul media din ţara noastră este unul absolut atipic, audio-vizualul măturând, practic, presa scrisă. Chiar dacă audio-vizualul merge bine, pentru o ţară cu peste 10 milioane de potenţiali cititori, care riscă totuşi să rămână fără presă scrisă serioasă în maximum cinci ani, este o ruşine şi un semnal de alarmă referitor la viitor.

Cauză şi efect

Poate nu întâmplător rezultatele la Bacalaureat sunt atât de slabe. Renunţarea la lectură, inclusiv a ziarelor, lasă urme adânci şi pe termen lung în structura unei naţii. Nu degeaba autorităţile franceze, îngrijorate de un fenomen similar, decid an de an să aloce fonduri surprinzător de mari susţinerii mass-media.

Presa din România a avut şansa imensă de a se dezvolta pe un teren aproape virgin, după Revoluţie. A şi făcut-o, până la un anumit punct, lăsând bibliotecilor, studiourilor de televiziune, editurilor, publicului, o adevărată comoară, de pe urma cărora mulţi trăiesc acum. Jurnaliştii au dovedit că sunt capabili să producă subiecte interesante şi importante, pe care publicul le-a apreciat.

Nu jurnaliştilor li se pot imputa problemele actuale. Jurnaliştii au dovedit că pot avea şi tiraje de sute de mii de exemplare, şi campanii media premiate. Când s-a spulberat principalul distribuitor de presă din România, lăsând găuri imense în bugetele redacţiilor, atunci trebuia să sune alarma.

Stimulaţi să citească

În timp ce presa scrisă din România a pornit-o pe pantă în jos, în Franţa, de exemplu, statul se gândea la ce s-ar putea întâmpla dacă publicul ar citi mai puţine ziare. Şi băga milioane de euro ajutoare, pentru a-i face pe oameni să citească.

Ministerul francez al Culturii dă publicităţii anual bilanţul ajutoarelor de stat alocate sectorului media. Este vorba despre ajutoare pentru editorii şi difuzorii de presă. Acest regim special se adresează titlurilor care sunt înscrise în Biroul de Audit, BRAT-ul francez.

Sunt ajutoare pentru transportul presei, pentru cotidienele naţionale de informare politică şi generală cu slabe resurse financiare, ajutoare către cotidienele regionale, departamentale şi locale de informare politică şi generală cu un număr mic de anunţuri publicitare, pentru presa săptămânală şi regională şi ajutoare primite ca titlu de fond strategic pentru menţinerea pluralismului. Statul francez susţine distribuţia presei, cu subvenţii, pentru trimiterea ziarelor în provincie fiind aplicate inclusiv tarife poştale preferenţiale.

Vorbim despre zeci de milioane de euro. Desigur, este Franţa, nu ne putem compara economic, dar... Cotidiane pe care le ştie toată lumea, precum Le Monde şi Le Figaro, sunt cele mai ajutate, cu 18,6 şi 18,2 milioane de euro primiţi în 2012, de exemplu. Alte publicaţii cunoscute, precum ziarul L'Humanite sau Le Nouvel Observateur primesc câte 0,53 de euro şi respectiv 0,34 de euro subvenţie pe număr.
0,53 de euro, când un exemplar costă 1,40 euro sunt bani serioşi!

Cotidianul comunist L'Humanite a obţinut alături de alte publicaţii, inclusiv ştergerea datoriilor către stat.

Abonament la 18 ani

Şi pentru că toate acestea au devenit obişnuinţă, iar tinerii citeau din ce în ce mai puţin, statul francez a plusat.

Frederic Mitterrand, ministrul francez al Culturii din 2009, a lansat operaţiunea “ziarul meu gratuit”, destinată atragerii tinerilor de 18-24 de ani către presa cotidiană. La împlinirea vârstei de 18 ani, fiecare tânăr francez beneficia de un abonament pentru un an la un cotidian serios naţional, regional sau departamental, la alegere, urmând să primească un exemplar pe săptămână. Operaţiunea a fost extinsă, de ea beneficiind tineri de până la 24 de ani.
S-ar putea să vi se pară o exagerare, dată fiind situaţia economică actuală. Este doar un exemplu, mai există şi altele, în nordul Europei, în special. În 25 de ani de presă postdecembristă, în România nimeni nu s-a gândit că presa trebuie susţinută, pentru că fără presă sau cu o presă deficitară, şi democraţia e ciungă.