x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Educației dă asigurări că programul „Masă sănătoasă” continuă și în 2026

Ministerul Educației dă asigurări că programul „Masă sănătoasă” continuă și în 2026

de Redacția Jurnalul    |    04 Sep 2025   •   14:26
Ministerul Educației dă asigurări că programul „Masă sănătoasă” continuă și în 2026

Ministerul Educației și Cercetării a emis un comunicat prin care clarifică situația Programului Național „Masă sănătoasă", asigurând că derularea acestuia se face conform calendarului stabilit și că va continua și în 2026.

Într-un context în care au apărut „informații fără suport real" în spațiul public, ministerul a considerat necesară precizarea situației reale a programului destinat elevilor și preșcolarilor din România.

Potrivit ministerului, „pentru anul 2025, bugetele necesare derulării programului sunt repartizate către unitățile administrativ teritoriale în raport cu numărul de beneficiari aprobat prin hotărâre de guvern încă de la începutul anului".

În cazul în care achizițiile pentru întregul an nu au fost realizate, autoritățile locale pot demara procedurile necesare pentru implementarea programului, conform comunicatului oficial.

Pentru anul viitor, ministerul dă asigurări că „va iniția toate demersurile legale privind derularea programului cel puțin pentru același număr de unități de învățământ și de beneficiari".

Programul Național „Masă sănătoasă" se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice și „constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată".

Obiectivul principal este „promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copiii și tinerii din școlile din România, sprijinind participarea lor la educație".

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: masa sanatoasa minister program şcoli