x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Măsură de austeritate la Senat: două autoturisme mai puţin în parcul de maşini

Măsură de austeritate la Senat: două autoturisme mai puţin în parcul de maşini

22 Dec 2008   •   00:00
Măsură de austeritate la Senat: două autoturisme mai puţin în parcul de maşini

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a anunţat, astăzi, după şedinţa Biroului Permanent, că, "în programul de austeritate deja cunoscut", conducerea acestei Camere a aprobat reducerea cu două autoturisme a parcului de maşini.



El a explicat că, în urma desfiinţării a două grupuri parlamentare, personalul acestora şi parcul auto au rămas la dispoziţia Secretarului general.
"Domnul preşedinte Geoană a atras atenţia Biroului Permanent lărgit ca perioada următoare să fie dominată de un regim de austeritate şi cumpătare privind foplosirea banilor bugetului Senatului, cunoscut fiind că acesta a fost redus în mod substanţial", a menţionat senatorul.
Pe de altă parte, el a spus că unii dintre senatori au reclamat la Biroul Permanent faptul că, spre deosebire de deputaţi, senatorii beneficiază de cheltuieli şi sume forfetare similare cu cele ale deputaţilor deşi actualele colegii senatoriale sunt mult mai întinse şi se suprapun pe două sau trei colegii de deputaţi. "S-a spus foarte clar, aceştia sunt banii, alţii nu există şi de la aceştia se mai pune problema să se facă economii", a adăugat Ioan Chelaru.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania