Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European a aprobat marţi un acord propus de negociatorii Parlamentului şi ai Consiliului privind noi reglementări UE, pentru a se asigura că prezumţia de nevinovaţie în cadrul procedurilor penale, până la proba contrară, este respectată în Europa. Defilarea acuzaţilor în cătuşe, interzisă.
Scopul demersului este de a consolida dreptul la un proces echitabil, dar şi a încrederii statelor membre în sistemul justiţiei penale. Conform propunerii, autorităţile vor trebui să se abţină de la declaraţiile publice care prezumă vinovăția unei persoane. „Autorităţile naţionale vor trebui să se abţină de la prezentarea persoanelor suspectate sau acuzate ca fiind vinovate, atât în instanţă, cât şi în public, de la utilizarea de măsuri de constrângere fizică, cum ar fi cătuşele, sau mediatizarea unor fotografii din boxa acuzaţilor. E vorba de drepturi fundamentale, pe care ar trebui să le conştientizăm. Altfel, oricare dintre noi se poate trezi, intr-o buna zi, săltat de o justiţie inaccesibilă şi fără drept de apel, ca în Procesul lui Kafka, în care protagonistul, procuristul unei bănci, a fost arestat de doi agenţi de la o agenţie nespecificată, pentru un delict pe care nu-l înţelegea nimeni”, a spus Monica Cercelescu, avocat specializat în dreptul mass-media. Conform comunicatului Parlamentului European, noua directivă trebuie să fie aprobată de către plenul Camerei, la viitoarea sesiune plenară. Odată ce directiva va fi fost aprobată în mod oficial, atât de către Parlamentul European, cât şi de Consiliu, statele membre vor avea doi ani de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pentru a transpune în legislaţia naţională.
Demersul asigură şi dreptul la tăcere al acuzatului. Documentul spune că exercitarea dreptului de a nu vorbi in fata anchetatorilor sau decizia de a nu oferi declaraţii care ar duce la autoincriminare nu pot fi considerate ca dovezi că suspectul a comis fapta de care este acuzat, sarcina de a aduce dovezi privind vinovăţia fiind cea a procurorilor.
Cătuşele, cuştile sau alte mijloace de imobilizare nu pot fi folosite decât dacă există temeri legate de siguranţa personalului care intră în contact cu acuzatul