„În luna noiembrie, piața neagră a scăzut ușor la nivel național cu 0,3 p.p. față de septembrie. În majoritatea regiunilor țării, nivelul contrabandei se menține constant. Cele mai mari scăderi se înregistrează în vest, cu 3,6 p.p. până la 2,7% și în nord est, de 3,4 p.p. până la 19%, această din urmă regiune continuând să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, categoria Duty Free deține cea mai mare pondere în noiembrie, de 38,6%%, cu un avans de 0,9 p.p. față de septembrie. „Cheap Whites” se află în scădere semnificativă cu 7 p.p. până la 33%, Moldova este în creștere cu 9,4 p.p. până la 14,6%, iar Ucraina și Serbia se situează la nivel relativ constant. Cu toate acestea, pe ansamblul anului 2022, cea mai mare cotă pe piața neagră o dețin cheap whites (46,5%), iar media anuală a ponderii produselor provenite din Moldova este în scădere cu 2,1 p.p. până la 9,7%”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creștere cu 13% față de 2020.
(sursa: Mediafax)