x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii permit audierea fostului ministru Daniel Chițoiu

Medicii permit audierea fostului ministru Daniel Chițoiu

29 Dec 2019   •   13:47
Medicii permit audierea fostului ministru Daniel Chițoiu
Sursa foto: ISU Arges

Informații de ultimă oră în cazul accidentului fostului ministru Daniel Chițoiu. Potrivit unor surse, acesta are traumatism toracic complex care necesită supraveghere, scrie Antena 3.

Medicii nu se pot opune audierii, ca urmare, dacă cineva solicită această audiere medicii vor permite ca fostul ministru să fie audiat.

Anchetatorii au conturat o primă ipoteză în cazul tragediei rutiere în care a fost implicat fostul ministru al economiei, Daniel Chiţoiu. Acesta ar fi intrat pe contrasens şi a provocat accidentul în urma căruia au murit doi oameni din cealaltă maşină.

Singurul supravieţuitor din maşina spulberată, o femeie de 71 de ani, susţine această variantă, confirmată şi de şoferul din spatele ministrului şi de alţi martori. 

×
Subiecte în articol: daniel chitoiu accident