x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii români, la mare preţ în Franţa

Medicii români, la mare preţ în Franţa

11 Feb 2009   •   00:00
Medicii români, la mare preţ în Franţa

Două agenţii franceze de recrutare de medici - Asociaţia pentru căutarea şi instalarea de medici europeni şi cabinetul Revitalis-Conseil - şi-au trimis duminică, 8 februarie, reprezentanţii la Bucureşti. Obiectivul celor două organisme este de a se întâlni cu cel mai mare număr posibil de medici români tentaţi de ''aventură'' în Franţa, pentru a-i prezenta unor primari din zone rurale, informează Agerpres.



''Deşertificarea'' medicală suscită o derută atât de mare la aleşii locali încât s-a deschis o piaţă ''suculentă'', scrie ziarul francez Le Monde, care precizează că primarii sunt gata să verse mai multe mii de euro pentru a asigura prezenţa medicală în zonele lor rurale.Cele două agenţii, care sunt într-o concurenţă feroce, au fost înfiinţate în urmă cu trei ani, având aceeaşi intuiţie: ieşirea la pensie a medicilor generaţiei baby-boom nu va fi compensată de instalarea de tineri practicieni francezi, care strâmbă din nas la ideea de a-şi exercita profesia la ţară. Astfel, Xavier de Penfentenyo şi fratele său s-au reconvertit de la plasarea de meseriaşi şi mici comercianţi în zonele rurale la domeniul medical şi au înfiinţat Revitalis. În ceea ce priveşte ARIME, aceasta a fost înfiinţată de Sophie Leroy, consiliată de tatăl său, Daniel Duval, director adjunct al unui spital public şi consilier juridic al asociaţiei. Nici ARIME, nici Revitalis-Conseil nu deţin competenţa pentru a aprecia calitatea candidaturii unui medic. Ei au recunoscut acest lucru, explicând că se bazează pe diplome, care fac obiectul unei recunoaşteri reciproce între ţări europene, conform unei directive din 1993. Recrutarea este uşoară, având în vedere că nu se duce lipsă de candidaţi, care se îngrămădesc să vină în Franţa. De la aderarea la UE, la 1 ianuarie 2007, România a furnizat deja peste 800 de medici Franţei. Bine pregătiţi, francofoni, candidaţii rezistă cu greu la argumentul financiar, potrivit Le Monde. În ţara lor, ei câştigă în medie 500 de euro pe lună, de zece ori mai puţin decât un medic generalist francez. ''În România mi s-au propus posturi foarte bune, dar la 300 de euro pe lună'', a afirmat medicul Radu Moisa, care s-a instalat la Chabreloche (departamentul Puy-de-Dôme), cu ajutorul Revitalis, precizând că ''este o diferenţă de un zero, pe care Franţa o oferă''.

Piaţa deşertificării medicale prosperă

Primind un onorariu de 10.000 de euro pentru fiecare medic găsit, Revitalis a instalat deja 27 de practicieni pe întreg teritoriul, dintre care 12 români. ARIME, specializată pe sectorul spitalicesc, percepe 4.000 de euro. În pofida acestor tarife mari, mulţi ''clienţi'' se declară mulţumiţi. Astfel, primarul localităţii Chabreloche, Christian Barges, este ''foarte fericit'' că l-a găsit pe dr.Radu, ''un medic amabil, uman şi dinamic''. Acelaşi sentiment de mulţumire îl are şi Marc Mouret, primarul din Cayres (departamentul Haute-Loire), cu 700 de locuitori, care a vărsat 9.000 de euro pentru o tânără doctoriţă româncă. Practicile acestor două agenţii de recrutare nu au lăsat însă pe nimeni indiferent. În Basse-Normandie, ele au acţionat ca un stimulent pentru a-i determina pe medicii liberali să se organizeze în teritoriu. ''Încă din 2006 am asistat la sosirea unor medici români şi bulgari, vânduţi primăriilor de aceste întreprinderi de vânare'', s-a revoltat Antoine Leveneur, preşedintele Uniunii regionale a medicilor liberali (URML) din Basse-Normandie. ''Erau complet pierduţi în sistemul francez de asigurări de boală şi plecau după numai trei luni'', a mai precizat el. URML a convins administraţiile sanitare şi colectivităţile locale să încheie o convenţie care organizează oferta de îngrijire a sănătăţii în regiune. Până când exemplul dat de Basse-Normandie va fi urmat - el a inspirat proiectul de lege ''Spital, pacienţi, sănătate, teritoriu'', discutat în Adunarea naţională cu începere din 10 februarie, piaţa deşertificării medicale prosperă. Paragona, liderul european de recrutare de medici străini, s-a implantat progresiv în Franţa. Această companie suedeză, care a recrutat peste 700 de medici în beneficiul ţărilor scandinave şi al Marii Britanii, se interesează din 2007 de penuria de medici din Hexagon. Paragona instalează zilele acestea 11 medici români în centrele spitaliceşti din Abbeville şi Amiens.

×
Subiecte în articol: romania