x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Meleşcanu: Prezentarea onorului pentru premierul Boc, mai mult decât o eroare, o prostie

Meleşcanu: Prezentarea onorului pentru premierul Boc, mai mult decât o eroare, o prostie

01 Dec 2010   •   17:46

Meleşcanu a precizat că în statul român există o ordine de precădere potrivit căreia onorul se prezintă demnitarului cu cel mai înalt rang prezent la manifestare, indiferent cine este acesta, şi că nu există posibilitatea ca un demnitar să desemneze pe altcineva pentru primirea onorului.

"Există o ordine de precădere în statul român şi, atunci când cineva care are atribuţii în funcţia respectivă nu este prezent, el nu poate delega, ci următorul în ordinea de precădere preia atribuţia respectivă", a precizat Meleşcanu.

El a făcut o comparaţie cu situaţia în care preşedintele Traian Băsescu ar fi suspendat, caz în care nu-l poate desemna pe Emil Boc pentru a asigura interimatul, acesta fiind asigurat în mod automat de al doilea om în stat, respectiv preşedintele Senatului, indiferent cine ar fi acesta.

"Aşa cum preşedintele, dacă este suspendat, nu poate să-l desemneze pe domnul Boc să-i asigure interimatul, ci vine preşedintele Senatului, indiferent cine ar fi acesta, tot aşa, atunci când e vorba de sărbătoarea naţională, de primirea onorului Gărzii de Onoare, se prezintă întotdeauna demnitarului cu cel mai mare rang prezent la manifestare, indiferent cine este el", a spus Meleşcanu.

El a arătat că a avut şi situaţii în care s-a prezentat onorul preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru că deţinea funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi era cel mai mare în rang prezent la manifestarea respectivă.

"După părerea mea, (prezentarea onorului pentru premierul Emil Boc, n.r.) a fost mai mult decât o eroare. A fost o prostie", a subliniat Meleşcanu.

Preşedintele Senatului Mircea Geoană va cere instituţiilor abilitate să investigheze "incidentul de la parada militară din Bucureşti", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Senatului, care invocă prevederile constituţionale privind ierarhia demnităţilor în stat şi un ordin MApN din 2009.

×