x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paște 2023: Cele mai amuzante urări şi sms-uri pentru cei dragi

Paște 2023: Cele mai amuzante urări şi sms-uri pentru cei dragi

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2023   •   07:40
Paște 2023: Cele mai amuzante urări şi sms-uri pentru cei dragi
Sursa foto: Hepta

Paştele este o ocazie potrivită pentru a te gândi la cei dragi, un mesaj sau un SMS fiind ocazia ideală pentru a vă arăta sentimentele.

 În cazul în care nu aveţi inspiraţie, iată mai jos câteva mesaje şi SMS-uri de Paşte potrivite pentru cei dragi: 

* Noaptea Sfântă a Învierii să vă lumineze sufletele pentru a fi mai buni, mai curaţi, mai înţelegători şi mai apropiaţi de Dumnezeu! Un Paşte fericit alături de cei dragi!

* Ou înroşit, miel rumenit, cozonac mărit, Paşte fericit! Fie ca această sărbătoare să vă aducă multă nădejde şi pace în viaţă şi pe Iisus în suflete!

* Fie ca spiritul Sfânt al Sărbătorilor de Paşte să vă lumineze sufletele şi casele! Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească!

* Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă, iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi.

* Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Paşte Fericit!

* Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul şi în inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

* Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat!

* De Paşti să iei de poftă, nu să mănânci de foame, carnea de miel are cam 200 de calorii la suta de grame. 

Pentru cei care doresc să transmită un mesaj încărcat de emoție:

"Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!"

"Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!"

"Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!"

"Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!"

"Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aduca renaşterea credinţei, speranţei, bucuriei cu bunătate şi căldură în suflete! Paşte fericit! Hristos a Înviat!"

"Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul şi în inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului. Paşte fericit! Hristos a Înviat!"

"Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! Paşte fericit! Hristos a Înviat!"

"Fie ca Paştele să-ţi întârească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat! Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte fericit! Hristos a Înviat!"

×
Subiecte în articol: mesaje urari paste 2023 sms amuzante