Poliţiştii au descins la Penitenciarul Galaţi, dar şi în patru locuinţe din Galaţi şi Brăila, într-un caz privind păcălirea unor oameni prin telefon, cărora li s-au cerut bani, pretinzând că sunt avocaţii unor rude apropiate acestora, care au avut un accidente rutiere mortale. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Alba, cu sprijinul Serviciilor de Operaţiuni Speciale Alba şi Galaţi şi al poliţiştilor de la Poliţiile municipiilor Galaţi şi Brăila, desfăşoară şase percheziţii, din care patru domiciliare şi două în Penitenciarul Galaţi.
"În cauză, sunt efectuate cercetări faţă de patru persoane suspectate, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, două din Brăila, una din Galaţi şi una care se află încarcerată în Penitenciarul Galaţi, pentru executarea unei pedepse privative de libertate. Acestea sunt suspectate că, în perioada 23 ianuarie - 1 februarie, au înşelat sau au încercat să înşele, şapte persoane din judeţul Alba", informează într-un comunicat Poliţia Română.
În penitenciar sunt căutate telefoane mobile şi cartele de telefon mobil de pe care au fost făcute apelurile, iar la locuinţele suspecţilor sunt căutate înscrisuri prin care au fost ridicate sumele de bani transferate prin intermediul unor societăţi de transfer rapid.
Potrivit sursei citate, cei patru au pretins păgubiţilor, prin telefon, diverse sume de bani, sub pretextul că sunt avocaţii unei rude apropiate a victimelor, care a comis un accident rutier, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa. Astfel, falşii avocaţi au cerut persoanelor păgubite să depună bani într-un cont, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid, pentru presupusa reprezentare în faţa autorităţilor.
Prejudiciul reclamat prin aceste fapte este de 19.500 de lei.
Miercuri, cei trei suspecţi aflaţi în libertate, precum şi eventualii lor complici, vor fi audiaţi la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia.