Greva generală de la metrou este nelegală, iar angajaţii Metrorex sunt obligaţi să îşi reia azi activitatea. Berceanu vrea ca responsabilii de grevă să plătească despăgubiri pentru pierderile de circa 600.000 de lei ale Metrorex.
Tribunalul Bucureşti a decis ieri-seară că greva generală de la metrou este nelegală şi a dispus încetarea protestului. Decizia Tribunalului a fost luată cu greu, având în vedere că sindicaliştii de la metrou au cerut recuzarea completului care urma să judece cererea conducerii Metrorex cu privire la ilegalitatea grevei generale declanşate în urmă cu trei zile la metrou. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ioan Rădoi, a declarat că angajaţii Metrorex se vor supune deciziei instanţei, care a declarat greva ilegală. "Ne vom supune deciziei justiţiei. De mâine (joi - n.r) reluăm circulaţia în mod normal, dar vreau să vă spun că conflictul este deschis. Vom continua să încercăm să rezolvăm toate problemele", a spus Ioan Rădoi.
Acesta a afirmat că argumentele Metrorex, care susţine că protestul este ilegal pentru că sindicaliştii nu asigură o treime din activitate, nu sunt susţinute, având în vedere că metroul a circulat între orele 16:00-23:00. Circa 700.000 de bucureşteni, care circulă zilnic cu metroul, au suportat două zile consecinţele încetării activităţii de la metrou între orele 5:00-16:00. Sindicaliştii de la metrou au declanşat grevă generală pe termen nelimitat, solicitând creşteri salariale cu până la 20%.
DESPĂGUBIRI
Radu Berceanu, Ministrul interimar al Transporturilor, a spus că va cere instanţei să îi oblige pe reprezentanţii Metrorex responsabili de grevă să plătească despăgubiri atât pentru pierderile înregistrate de companie în această perioadă, precum şi către călătorii cu abonament. El a arătat că pierderile înregistrate zilnic de Metrorex în perioada de grevă sunt estimate la 200.000-300.000 lei şi că, potrivit Legii 168/1999 privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, persoanele responsabile pot fi obligate la plata unor despăgubiri.