Mi-e frică, mi-e frică/ Să dorm fără Gică

Ca să nu rămâie repetent nici vara asta, vitezomanul Gică şi-a luat-o p-aia mică şi iar şi-o turează la maximum pe bulevardele neamului, fără vreo apăsare că deranjează atâţia şi atâţia oameni. Vrei, nu vrei, ţi-e frică, nu ţi-e frică, tu dormi doar cu Gică! Lucrul ăsta se întâmplă cu religiozitate în fiecare vară. E un fel de tradiţie angoasantă, căreia nici o autoritate nu pare să i se opună în vreun fel. Adevărul absolut este că e greu, dacă nu imposibil să te pui cu nesimţiţii. Într-o discuţie dintre un om de bun-simţ şi un nesimţit, nesimţitul, întotdeauna mai vocal, o să-l linşeze pe celălalt, cum linşezi un pui de găină să-l arunci în oală.

Nimic nou sub soare. Mă rog. Sub lună. Vine vara, bine-mi pare, în grădină am motoare, noaptea ies, că e răcoare. Ce contează că în blocurile de lângă pasajul Basarab, de pildă, locuiesc mamifere pe două picioare care au prostul obicei să doarmă noaptea? Ce contează că aceste mamifere (se mai numesc şi oameni în lucrările de specialitate) dau naştere la pui vii pe care-i hrănesc cu lapte şi care au – şi aceştia – prostul obicei de a dormi noaptea? Lu’ vitezomanu’ Gică/ Nu îi pasă de nimică. Se trezeşte plodul de frica zgomotului? Vitezomanul Gică e fericit. El şi-a îndeplinit scopul în viaţă şi-l doare la bască.

Pe marile bulevarde ale Capitalei, la fel. Ba pe Ştefan cel Mare, decibelilor de la motoare li se mai adaugă şi decibelii cluburilor de noapte. Un vis, o minune. Cunosc o doamnă, medic, care lucrează în ture şi care, când e de noapte e cea mai fericită, pentru că aşa apucă să doarmă ziua. Când e de dimineaţă o apucă atacurile de panică şi nu ştie cum o să se descurce la spital, pentru că dacă nu-şi face somnul, nu mai e om. Numai deasupra unui club de noapte să nu stai! E fericită când se anunţă ploaie, pentru că, pe ploaie, vitezomanului Gică îi e cam frică să iasă cu aia mică.

Pe bulevardul Dacia e de la sine înţeles: se turează la greu, în miez de noapte, cu nesimţire. Tot aşa, pe Iancului, Mihai Bravu, etc, Obor, etc, Nicolae Grigorescu, până la capătul lui 31 Decembrie, de unde, după o şezătoare la o bere rece sub balcoanele mamiferelor care dorm noaptea, o iau de la capăt. Noapte de noapte, până dimineaţa la cinci. Mamiferul obişnuit mai are o oră, maximum două de somn, dar deja noaptea e compromisă. În fiecare vară.

Dac-aş avea puteri supranaturale, i-aş urmări pe oamenii ăştia şi m-aş apuca să turez eu motoarele sub geamul lor, fix atunci când ei înşişi vor să facă nani. Adică ei de ce să aibă parte de un somn odihnitor şi noi nu? E democraţie sau ce? Exact ca în desenul ăla cu Tom şi Jerry, unde Tom dormea toată ziua şi noaptea cânta într-o trupă de jazz, într-un club de deasupra casei lui Jerry, care, noapte de noapte, troncănea de vibraţii în cutiuţa lui de aluminiu, o fostă conservă. Ca să se răzbune, Jerry încerca să nu-l lase pe Tom să doarmă în timpul zilei, dar, cum-necum, Tom revenea, mai proaspăt ca niciodată, în clubul de jazz de deasupra casei lui Jerry. Nu mai ţin minte cum se termină desenul, dar sper că Tom are ochii însângeraţi de nesomn.
Dar dacă, într-o noapte, Gică n-ar mai tura? Oare atunci ce s-ar întâmpla?