x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Miculescu, propus pentru conducerea SRR, respins de plenul Parlamentului

Miculescu, propus pentru conducerea SRR, respins de plenul Parlamentului

29 Iun 2010   •   00:00

Ovidiu Miculescu, propus de CA al SRR pentru funcţia de preşedinte al instituţiei, a fost invalidat, marţi, de plenul reunit al Parlamentului, în condiţiile în care PSD şi PNL nu au participat la vot.

În favoarea lui Ovidiu Miculescu au fost exprimate 3 voturi. Împotriva sa au fost exprimate 237 de voturi, în timp ce un vot a fost anulat.

La vot au fost prezenţi 241 de parlamentari. Votul a fost secret, cu bile.

PSD şi PNL au părăsit sala de şedinţă în semn de protest faţă de faptul că votul asupra preşedinţilor CA al SRR şi TVR se face succesiv şi nu simultan cum s-a procedat la alegerea membrilor CA ale TVR şi SRR.

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase a precizat, înainte de vot, că există un aviz negativ din partea Comisiilor de cultură pentru Ovidiu Miculescu.

Înainte de vot, membrii CA al TVR s-au întrunit şi au decis să-l propună pe Lăzescu pentru postul de preşedinte-director general al TVR, iar membrii CA al SRR au optat pentru Ovidiu Miculescu pentru postul de preşedinte al SRR.

Alexandru Lăzescu şi Ovidiu Miculescu au fost audiaţi de Comisiile de cultură, iar Lăzescu a fost avizat favorabil, iar Miculescu nefavorabil.

×
Subiecte în articol: observator