x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Fifor spune că Guvernul Orban vrea creșterea facturilor la gaze și energie electrică

Mihai Fifor spune că Guvernul Orban vrea creșterea facturilor la gaze și energie electrică

03 Noi 2019   •   10:30
Mihai Fifor spune că Guvernul Orban vrea creșterea facturilor la gaze și energie electrică

Mihai Fifor, susține că Guvernul Orban vrea creșterea facturilor la gaze și energie electrică. El a adăugat că facturile vor crește cu aproximativ 25%, potrivit Antena3

„Iohannis confirmă că Guvernul Orban va declanșa creșterea facturilor la gaze și energie electrică prin desființarea plafonului pus de PSD la tarifele pentru consumatorii casnici.

Asta spunea și ministrul desemnat de Orban pentru Economie.
La inaugurarea Stației de comprimare gaze naturale Podișor – un obiectiv realizat de Guvernul Dăncilă – Iohannis a spus că trebuie abrogată OUG114, care a impus acel plafon și că, în schimb, trebuie definit consumatorul vulnerabil.
Știți ce înseamnă asta, dragi români? Dacă aveți un venit puțin mai mare decât salariul minim, dacă nu aveți o dizabilitate sau o boală gravă, dacă n-ați împlinit 65 de ani și dacă nu riscați să muriți în cazul deconectării de la energie, atunci veți plăti facturi cam cu 25% mai mari, dacă vine Guvernul Iohannis - Orban!
Deci 90% din populație va plăti mai mult!
Ca să știți cât de important e votul vostru din noiembrie, pentru oprirea austerității!”, a scris Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.
 
 
 

×
Subiecte în articol: mihai fifor