Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, marți, că a discutat cu producătorii de medicamente pentru punerea pe piață a unor produse cu risc de discontinuitate, pe care pacienții români le cumpărau, de obicei, din străinătate.
Ioana Mihăilă a spus, într-o conferință de presă, că, pentru întărirea capacității de producție de liniilor de fabricație de medicamente din România, a deschis un dialog cu producătorii care dețin linii de fabricație în România.
Aceasta le-a cerut producătorilor să identifice soluții viabile de producție a medicamentelor cu risc de discontinuitate.
„O parte din producătorii români au prezentat deja planuri concrete de dezvoltare a capacității de producție pentru această categorie de medicamente. Așadar, am demarat două proiecte pentru producția a 6 medicamente a căror discontinuitate a fost frecventă în ultimii ani și pe care pacienții din România le achiziționează din afara țării de cele mai multe ori”, a spus ministrul demisionar de la Sănătate.
Termenul de finalizare estimat de producători este trimestrul 1 din 2022 pentru autorizare, respectiv trimestrul 2 pentru punerea efectivă pe piață a celor șase medicamente.
(sursa: Mediafax)