x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Milă mi-e de tine, da’ de câine mi se rupe inima

Milă mi-e de tine, da’ de câine mi se rupe inima

20 Sep 2013   •   20:34
LA VIE EN MOV
Doamna Bardot a dat în benga de când cu Maidaneziada asta şi nu pricepe că dacă sugrumi un câine de testicule nu-l sugrumi şi de colţi. Şi că dacă-i legi lu’ una trompele nu-i legi şi măselele. Şi că, dacă se iau, atât de târziu, e drept, aceste decizii în privinţa maidanezilor, ăsta nu e un act de răzbunare, ci un act de trezire la viaţă a ăstora care citesc Libertatea în Parlament. Astă iarnă mi-am salvat în ultimul moment copilul, aflat în sanie, deci în spatele meu, de la colţii unui maidanez. Am întors capul la fix, în momentul în care bestia cu chip de câine... ăăă... câinele cu chip de bestie sau uatevăr s-a lansat să-mi apuce fata de partea din spate a gâtului. Mi-au tremurat picioarele o juma’ de zi şi n-am avut cuvinte să-I mulţumesc Domnului pentru c-am întors capul la timp. Nu ştiu dacă femeia visurilor lu’ tata a trăit vreodată o asemenea senzaţie.

Mă întreb câţi dintre cei care nu mai au lacrimi să plângă de mila câinilor ar vota pentru reintroducerea pedepsei cu moartea. La om, adică. Cred că foarte mulţi. Nu mulţi, foarte mulţi. Cu alte cuvinte, milă mi-e de tine, dar de câine mi se rupe inima. Să mai stai la discuţii după ce atâţia oameni au murit mâncaţi literalmente de câini, să te arăţi atât de colosal de revoltat pentru “genocidul fără precedent al animalelor”, asta sună anormal rău de tot. Cu adevărat s-a întors lumea cu fundu-n sus. Şi, apropo, “genocid”, în toate limbile Pământului, se referă la acte de crimă împotriva unor grupuri de oameni. Nu de animale.

În clipa în care am pus viaţa unui câine mai presus decât viaţa unui om, în momentul ăla vom fi ajuns să simţim cu adevărat monstruos. Franţuzoica noastră s-a dilit de la menopauză, e clar, dacă militează prosteşte pentru cauze pierdute. Sau poate n-a înconjurat-o niciodată o haită de câini care să nu ştie de unde s-o apuce mai întâi. Sau poate că habar n-are ce presupune o plimbare cu bicicleta prin Bucureşti. Sau nu ştie cum e să se ia câinii de tine când alergi prin parc la ore rezonabile, să ne-nţelegem. Că pe urmă nu mai ştii de ce alergi. Ca să te menţii sănătos sau ca să te menţii întreg la organism.

Odată, am făcut un gest eroic. I-am salvat viaţa unui bătrânel atrăgându-i atenţia că un câine îl pândeşte cum am văzut io pe discavări, cu urechile lăsate-n jos, mergând încet, să nu-l audă. Ho, ho, mi-am zis, stai că p-asta n-am mai văzut-o, să văd un maidanez la vânătoare de bătrânei, la începutul iernii. Când l-am demascat pe maidanez şi intenţia lui, singurul care i-a salvat integritatea corporală bătrânelului a fost bastonul. Probabil că, dacă ar fi aflat de acest incident, Fundaţia Bardot s-ar fi autosesizat şi i-ar fi cerut lui Băsescu să-l bage la pârnaie pe ticălos, pentru c-a îndrăznit să se plimbe prin parc.
(Apropo: să-i zic lu’ tata să nu-i mai placă de babet!)
 

×
Subiecte în articol: la vie en mov