x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest la Ministerul Finanțelor. Angajații l-au chemat pe ministru să vadă în ce condiții lucrează

Protest la Ministerul Finanțelor. Angajații l-au chemat pe ministru să vadă în ce condiții lucrează

de Redacția Jurnalul    |    01 Iul 2025   •   14:00
Protest la Ministerul Finanțelor. Angajații l-au chemat pe ministru să vadă în ce condiții lucrează
Sursa foto: Lucian Alecu

Angajații de la Ministerul Finanțelor protestează marți față de măsurile propuse de Guvern. Ei l-au chemat pe ministrul Alexandru Nazare să vadă în ce condiții lucrează.

Angajații de la Ministerul Finanțelor protestează marți în sediul instituției, față de măsurile anunțate de Guvern.

Aceștia au avut un dialog cu ministrul Alexandru Nazare.

„Veniți în fiecare birou, la fiecare etaj să vedeți cum arată birourile, să vedeți condițiile”, i-a cerut una dintre angajate ministrului.

Alexandru Nazare le-a transmis protestatarilor că reprezentanții lor sunt așteptați la discuții.

„Se pregătesc și alte tăieri, nu vreți să ne explicați despre ce e vorba”, a spus o altă angajată, potrivit unei filmări postate pe pagina de Facebook a sindicatului Finanțe Sed Lex.

„Colegii din Ministerul Finantelor protestează și ei, pentru a doua zi, pe holurile ministerului. Dommnul ministru Nazare a invitat reprezentanșii colegilor la discuții”, se arată într-o postare de marți a sindicaliștilor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ministerul finantelor protest