Un număr de 166 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virus West Nile şi 17 decese au fost înregistrate din data de 2 mai până pe 6 septembrie, conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile.
Potrivit unui comunicat de presă al MS, cele 17 decese au survenit la pacienţi care prezentau co-morbidităţi.
Astfel, 6 decese s-au înregistrat în Bucureşti, 3 în judeţul Iaşi, 2 în judeţul Olt şi câte unul în judeţele Galaţi, Covasna, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj şi Teleorman.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte autorităţilor administraţiei publice locale să continue măsurile de dezinsecţie în localităţi pentru a preveni răspândirea infecţiei cu virus West Nile.
"Vectorii implicaţi în transmiterea virusului West Nile în ţara noastră îi reprezintă mai multe specii de ţânţari, răspândiţi atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Condiţiile favorabile de dezvoltare a vectorilor sunt reprezentate de perioada excesiv de ploioasă care a făcut dificilă distrugerea ţânţarilor, dar şi de deficienţele în aplicarea măsurilor de control şi a măsurilor de protecţie personală. Este de dorit ca şi populaţia să ia măsuri în gospodăriile individuale pentru a elimina eventualele depozite de deşeuri şi apă stagnantă, care pot favoriza dezvoltarea ţânţarilor", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în judeţele în care au fost înregistrate îmbolnăviri, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii s-au luat măsuri de siguranţă sporită.
Astfel, în conformitate cu Directivele europene în domeniu, EC/33/2004 şi EC/17/2006, donarea se amână în cazul persoanelor care au fost identificate cu factori de risc pentru infecţia cu West Nile. Persoanele care au făcut infecţia cu virusul West Nile sunt excluse de la donare timp de 120 de zile.
Specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii recomandă folosirea mijloacelor de protecţie fizică a populaţiei pentru evitarea expunerii la înţepăturile ţânţarilor, precum protecţia mecanică a tegumentelor, folosirea substanţelor repelente, plase de protecţie la ferestre.
"Direcţiile de sănătate publică vor desfăşura o campanie de informare a populaţiei referitoare la măsurile necesare pentru protecţia personală împotriva infectării cu virusul West Nile", se mai arată în comunicat.
Specialiştii menţionează că infecţia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătură de ţânţar. AGERPRES