x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Miniştrii francezi vin după ţigani în România. Vocea romilor: "Bucureştiul nu are lecţii de primit de la Franţa"

Miniştrii francezi vin după ţigani în România. Vocea romilor: "Bucureştiul nu are lecţii de primit de la Franţa"

12 Sep 2012   •   05:41
Miniştrii francezi vin după ţigani în România. Vocea romilor: "Bucureştiul nu are lecţii de primit de la Franţa"

Presedintele asocia'iei "La Voix des Roms" (Vocea romilor), Saimir Mile reactioneaza la declaratia ministrului francez de Interne, Manuel Valls, care a afirmat ca "Franta nu poate primi toata mizeria din lume si din Europa". Intr-un interviu acordat RFI, Saimir atrage atentia ca "Bucurestiul nu are lectii de primit de la Franta, ba dimpotriva chiar ar putea da cateva lectii". Astazi sosesc la Bucuresti ministrii francezi Manuel Valls de la interne si Bernard Cazeneuve de la afaceri europene. Pe agenda acestora in discutiile de doua zile cu autoritatile de la Bucuresti, cap de lista figureaza problema tiganilor.

"Unde e mizeria, unde e saracia lumii si a Europei? E aici in Franta ca si in restul lumii si asta din cauza crizei economice. Sa rezolvam deci mai intai chestiunea crizei decat sa dam vina pe 15 mii de romi care ar fi invadat Franta, tara de 65 de milioane de locuitori. In realitatea politica acestui guvern - care se zice diferit de cel precedent - e una pur demoagogica. Actualii guvernanti fac exact aceasi politica dusa si de ceilalti, politica ce-i va duce drept in zid. Mai nou au aparut si cifre precise ori pana nu demult ni se spunea ca socialistii nu vor duce o politica a cifrelor. Daca tot a venit insa vorba de cifre, reamintesc ca de 7 ani sunt expulzati anual circa zece mii de romani, dar ei raman la fel de multi in Franta. Aceasta atitudine in perioada de criza este pur si simplu criminala in primul rand pentru ca este extrem de costisitoare pentru statul francez. In plus, se finanteaza astfel o politica demagogica si dezastruoasa nu numai pentru finantele statului dar si din punct de vedere a drepturilor omului, a circulatiei europenilor", spune Saimir Mile.

Despre vizita celor doi ministri francezi, Saimir afirma ca "Bucurestiul nu are lectii de primit de la Franta, ba dimpotriva chiar ar putea da cateva lectii".

"Nu spun ca situatia romilor din Romania este excelenta, Romania nu este un paradis pentru romi dar Franta ar avea mai multe de facut decat Romania. Cand presedintele Hollande si ministrul Valls spun ca romii sunt goniti si deplasati in tara lor, adica in Romania, e o defaimare. Romii care vin in Franta, o fac din motive economice si e cat se poate de normal ca in Uniunea Europeana persoanele sa poata circula pentru a gasi de lucru sau o viata mai buna in alta parte. Romania de azi nu mai este Romania din 1993 cand au avut loc pogromuri, de Hadareni si in alte sate romanesti. Romii nu sunt deci goniti de violenta cum spune François Hollande. Nu exista deci niciun motiv de a stigmatiza Romania ca fiind o tara care-i prigoneste pe romi. In schimb in Ungaria vecina exista tensiuni violente si chiar omoruri rasiste", a mai spus presedintele asociatiei "Vocea Romilor".

Desfiintarea taberelor ilegale de rromi si expulzarea acestora au determinat Comisia Europeana sa puna Franta sub supraveghere. Ulterior, Executivul European a laudat intentia guvernului francez de a cauta solutii adecvate si vointa acestuia de a coopera cu Comisia si cu celelalte state ale UE pentru rezolvarea problemei rromilor.

×