Ministrul Agriculturii și-a cerut scuze, în mod public, protestatarilor români din Afumați, după ce a lăsat de înțeles că fermierii sunt instigatori.
”Am avut o discuție în dimineața aceasta, la ora 9, cu fermierii din Afumați, au fost și la solicitarea dânșilor, și la solicitarea mea, am spus că-mi cer scuze dacă s-a înțeles că eu, în calitatea mea de ministru, am făcut fermierii instigatori.
Vreau să spun așa: că nu am făcut acest lucru, dar dacă s-a înțeles asta, îmi cer iertare față de fermierii români”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii, la Antena 3 CNN.
În replică, Florin Nae, unul dintre fermierii protestatari, a spus că ”da, scuzele au fost acceptate de către fermieri”.
De asemenea, Florin Nae a spus care sunt acum nemulțumirile principale ale fermierilor românii.
”Toți fermierii care sunt acum în stradă au convingerile lor personale și au foarte multe probleme. Cred că pe buzele tuturor răsuna intrarea Ucrainei pe piață, ăsta este motivul pentru care noi ne aflăm în stradă. Fermierii, din cauza Ucrainei, au pierdut sume uriașe din cauza prețurilor. Intrarea cerealelor pe piața românească ne-a dat peste cap complet și pe toți oamenii de afaceri, noi ne gândisem la un plan de investiții pe termen lung. În schimb, aceste prețurile au scăzut foarte tare până la 50-60% la grâu. Aici ar trebui discutat”, a mai completat Florin Nae.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: ”Trei ordonanțe care au fost aprobate”
Ministrul Agriculturii a anunțat că a pregătit și a aprobat trei ordonanțe de urgență care vin în sprijinul fermierilor români.
”În primul rând, vreau să spun că sâmbătă am avut o întâlnire cu fermierii din zona Afumați, am încheiat un proces verbal cu revendicările transmise de către fermieri. Știu că fermierii o duc greu, sunt în dificultate.
Am avut luni întâlnire cu mediul asociativ din România și am încheiat un proces verbal prin care ne-am asumat atât eu ca ministru al Agriculturii, cât și Guvernul României, trei ordonanțe care au fost aprobate.
Vorbim de asimilarea categoriei pe putere, asta însemnând că, de la data publicării în Monitorul Oficial a acestor ordonanțe, să se poată circula pe drumurile publice, cu tractoarele, cu categoria B.
A doua ordonanță este un sprijin financiar de 100 de euro pentru toate culturile din anul 2022 din toamnă.
Este un sprijin financiar, cu o valoare de aproape 260 de milioane de euro, sumele sunt în bugetul Ministerului Agriculturii, după publicarea în Monitorul Oficial vor fi date aceste sume către fermieri.
A treia ordonanță, care este foarte importantă pentru a scoate firmele din agricultură, din dificultate, este o ordonanță privind amânarea ratelor, pentru că fermierii, atunci când au avut nevoie de bani pentru a însămânța și pentru a face culturi atât de primăvară, cât și de toamnă, au apelat inclusiv la ITM-uri și alte instituții bancare cu dobânzi foarte mari.
Prin amânarea acestor rate, prin completare, cu cele două credite pe care Ministerul Agriculturii le va aproba săptămâna viitoare, în Guvernul României, vorbim de creditul fermierilor, cu 1% dobândă, roborul achitat integral de către Ministerul Agriculturii este pentru capital de lucru, pentru fermierii români, ca să-și poată desfășura activitatea.
Al doilea credit cel mai important este creditul agricol, cu 2% dobândă, plus robor, vorbim de credite de până la 10 milioane de euro atât pentru achiziționarea de terenuri, cât și pentru investiții”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii, la Antena 3 CNN.