x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Culturii: Este inacceptabilă sechestrarea patrimoniului Editurii Curtea Veche

Ministrul Culturii: Este inacceptabilă sechestrarea patrimoniului Editurii Curtea Veche

de Mara Raducanu    |    26 Iul 2010   •   00:00

A trecut mai bine de o săptămână de când Editura Curtea Veche a fost sechestrată. Din partea autorităţilor competente în rezolvarea cazului - Poliţie, Procuratură -, doar amânări, indiferenţă şi tragere de timp. O instituţie culturală producătoare de carte nu a reuşit să sensibilizeze autorităţile statului să-şi facă datoria, aşa cum de altfel ar fi fost şi normal. Kelemen Hunor, ministrul Culturii, şi-a exprimat, în cadrul unei conferinţe organizate chiar la sediul ministerului pe care îl conduce, solidaritatea faţă de ocuparea abuzivă a editurii.

Mai mult, ministrul Hunor a spus că este "inacceptabil" ca patrimoniul editurii să fie sechestrat, ca de altfel patrimoniul oricărei instituţii de cultură, publică sau privată. El a precizat că a vorbit despre asta cu Vasile Blaga, ministrul de Interne, şi că urmează să aibă o discuţie şi cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru urgentarea rezolvării cazului.
Prezenţi la conferinţă, Irene şi Grigore Arsene, acţionarii Editurii Curtea Veche, au declarat că până în prezent nu au fost ajutaţi cu nimic concret de autorităţile competente.

În timp ce doamna Irene Arsene, directoarea Editurii Curtea Veche, este plimbată de la o instituţie la alta fără o rezolvare concretă, Alexandru Schalli - cel care s-a transformat peste noapte în proprietar legal al editurii - îi sfidează în continuare pe oamenii legii şi împreună cu tovarăşii lui stăpânesc după bunul plac casa din Ion Mincu 11. "Ceea ce s-a întâmplat la Editura Curtea Veche dovedeşte nu numai că lucruri infinit de grave sunt posibile în România, ci că nu este pur şi simplu un stat de drept decât cu numele. România, după părerea noastră, este aproape un stat captiv, un stat confiscat de aceste grupuri, care, cu complicitatea sau doar cu pasivitatea vinovată a celor care-şi scriu pe vehicule «siguranţă şi încredere», fac legea", a spus Irene Arsene.

Mai ciudat este că, de la incident şi până în prezent, nici picior de poliţist nu a reuşit să intre în editură şi să stea de vorbă cu aceşti oameni de "vază" care au ocupat clădirea. La rândul său, domnul Grigore Arsene a catalogat acţiunea autorităţilor drept "o tărăgănare insuportabilă pentru cei care aşteaptă o decizie". El a precizat că "60 de oameni lucrează în condiţii eroice acasă, încercând să scaneze cărţile care erau acolo şi să ne ajute să respectăm nişte contracte. Audierile întârzie foarte mult. Până nu se termină, organele spun că respectă legea".

Începând din 17 iulie 2010, coşmarul Editurii Curtea Veche pare să nu se mai termine... Scenariul este demn de un film prost, cu recuperatori şi mardeiaşi care-şi fac mendrele sub nasul autorităţilor, care, la rândul lor, nu pricep ce se întâmplă în jurul lor. Şi, culmea, toate s-au întâmplat la mai puţin de 50 de metri de Secţia 2 Poliţie. De atunci, deşi foarte multe persoane, dar şi instituţii culturale din ţară şi din străinătate şi-au exprimat solidaritatea faţă de ocuparea abuzivă a editurii, nu s-a luat nici o măsură concretă. Momentan, toate calculatoarele instituţiei, documentele, actele editurii se află în mâna unor persoane cărora li se permite în continuare să se creadă buricul pământului, pentru simplul fapt că nimeni nu a îndrăznit să intre în editură, să-i legitimeze şi să-i dea afară. Cel puţin, până la rezolvarea legală a cazului.

×
Subiecte în articol: observator