x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul de Interne şi-a lăsat consilierii fără maşinile de lux. Ei au primit în locul Passat-urilor de serviciu, Loganuri.

Ministrul de Interne şi-a lăsat consilierii fără maşinile de lux. Ei au primit în locul Passat-urilor de serviciu, Loganuri.

de Mara Raducanu    |    15 Mar 2012   •   14:35
Ministrul de Interne şi-a lăsat consilierii fără maşinile de lux. Ei au primit în locul Passat-urilor de serviciu, Loganuri.

Ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, l-a demis pe consilierul sau Niculae Chesnoiu si ca a decis sa-si mai priveze putin consilierii de luxul de serviciu...Mai exact, le-a dat autoturisme de serviciu Dacia Logan, in locul celor mai "pe spraceana" in care circulau pana acum.Cabinetul lui Gabriel Berca este format din noua consilieri, care beneficiau de masini de serviciu Volkswagen Passat. Chesnoiu a condus Directia Financiara din Ministerul de Interne si a fost numit consilier in cabinetul fostului ministru Traian Igas, devenind omul de incredere al acestuia. Niculae Chesnoiu a fost de asemenea unul dintre angajatii MAI care a contestat in justitie reducerile de sporuri salariale aplicate bugetarilor, el obtinand plati compensatorii de 163.000 de lei in 2011 (aproximativ 40.000 de euro).

Patrascu: "Atat Baci Constantin, cat si consilierul lui Igas, Chesnoiu, dar si fostul secretar Dumitrana veneau la mine cu biletele"
Chesnoiu, omul de incredere al lui Traian Igas, pare - din declaratiile fostilor sefi din MAI audiati la Inalta Curte- sa nu fie strain nici de scandalul angajarilor ilegale din minister sI Jandarmerie. La audierile de saptamana trecuta, de la Inainta Curte in scandalul angajarilor ilegale din cadrul Jandarmeriei, fosti secretari de stat in MAI au povestit strategia angajarilor prin "biletele" care functiona in MAI in perioada lui Traian Igas.

Cristian Baci, fost secretar general al institutiei, a declarat in fata judecatorilor ca Traian Igas i-a cerut sa angajeze din sursa externa o persoana din Arad. Mai mult, Igas i-ar fi cerut lui Baci ca respectiva pila sa ramana in functie si dupa plecarea lui din minister. Baci a declarat la instanta suprema, ca Traian Igas i-a transmis, prin consilierul lui, Niculae Chesnoiu, ca vrea ca o persoana din Arad sa ramana in MAI si dupa plecarea sa. "Ca urmare a celor transmise prin consilierul Chesnoiu, m-am prezentat la ministru (Traian Igas, n.r.), care cu aceasta ocazie mi-a comunicat numele unei persoane, spunandu-mi ca aceasta sa participe la unul din concursuri si sa ramana in sistem ca militar sau politist» si dupa plecarea lui. Nu pot sa precizez numele acestei persoane, dar cred ca in mod cert mi-a spus numele ei. Stiu insa ca aceasta persoana era din Arad" a spus Constantin Baci in fata instantei, avocatul acestuia, Viorel Ros, comentand la finalul declaratiei ca aceasta persoana este o femeie. Baci a mai declarat in fata instantei ca i-a spus lui Traian Igas cu aceasta ocazie ca nu era treaba lui Chesnoiu sa se ocupe de incadrarea functiilor vacante, acest lucru fiind de competenta lui.Totodata, Adrian Patrascu, fost director general al Directiei Generale Management Resurse Umane din MAI, audiat in calitate de inculpat in dosarul de coruptie, a declarat in fata judecatorilor ca Niculae Chesnoiu, Constantin Baci si fostul secretar Dumitrana veneau la el cu biletele pe care erau mentionate numele unor persoane care trebuiau puse in anumite functii. "Arat ca atat Baci Constantin, cat si consilierul lui Igas, Chesnoiu, dar si fostul secretar Dumitrana veneau la mine cu biletele in care erau mentionate numele unor persoane si au facut afirmatia: »ministrul Igas ii vrea in aparatul central»", a spus Adrian Patrascu in fata magistratilor, citat de Mediafax. Alexandru Dumitrana- implicat si el in scandalul angajarilor ilegale din Jandarie- a fost schimbat din functia de secretar general al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), in locul sau fiind numita Irina Alexe, potrivit unor decizii publicate vinerea trecuta in Monitorul Oficial.

×
Subiecte în articol: ministerul de interne gabriel berca