x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raluca Turcan, mesaj de 1 Mai: La mulți ani celor care muncesc

Raluca Turcan, mesaj de 1 Mai: La mulți ani celor care muncesc

de Alice Petrescu    |    01 Mai 2021   •   16:04
Raluca Turcan, mesaj de 1 Mai: La mulți ani celor care muncesc
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Muncii, Raluca Turcan  le-a urat românilor la mulți ani, sâmbătă, de Ziua Muncii și a spus că țara noastră a facut progrese mari în privința salarizarii, mai ales după integrarea în Uniunea Europeană. 

 


În mesajul său, Raluca Turcan a vorbit și despre sărăcie.

„Cealaltă perspectivă este că, în continuare, sărăcia rămâne o mare problemă în România și valoarea muncii în România – 8 Euro/ora este de peste 3 ori mai mică decât media la nivelul UE – 28Euro/ora, iar sărăcia în muncă este aproape de două ori mai mare în România- aproape 15% față de media UE- 8%. Ce înseamnă aceste cifre ? Că mulți români muncesc din greu și, cu toate acestea, se luptă cu sărăcia, au probleme în a le asigura copiilor lor un nivel de viață decent și o perspectivă mai bună pentru viitor”, a scris, pe rețeaua de socializare, Raluca Turcan.

Ministrul Muncii spune care sunt soluțiile pe care le propune în vederea consolidării sistemului de pensii.

„Acestea sunt motivele pentru care la ministerul Muncii insist în permanență și voi continua să insist că prioritatea priorităților este creșterea ocupării, și alături de asta, consolidarea sistemului de pensii. Pentru asta am venit cu soluții pe termen scurt, pentru creșterea ocupării, prin creșterea la 1.500 lei a stimulentului de reinserție pentru părinții care revin la muncă după 6 luni de la nașterea copilului; prelungirea vieții profesionale, în funcție de disponibilitate, până la 70 ani și debirocratizarea relației angajat-angajator în companiile mici, prin eliminarea obligativități documentelor neesențiale și debirocratizarea mediului economic prin susținerea semnăturii electronice. Plus măsuri cu impact pe termen lung, ca reforma sistemului de pensii, pentru reducerea diferenței dintre pensii și creșterea factorului de contributivitate în privința pensiilor speciale și modificarea Codului Muncii, în sensul obligației angajatorilor de a informa angajații asupra obligativității înscrierii la Pilonul II”, a precizat Raluca Turcan.

×
Subiecte în articol: raluca turcan