x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Transporturilor anunță o aplicație care prezintă coridoarele pentru refugiați

Ministrul Transporturilor anunță o aplicație care prezintă coridoarele pentru refugiați

13 Mar 2022   •   12:00
Ministrul Transporturilor anunță o aplicație care prezintă coridoarele pentru refugiați

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță o aplicație care prezintă coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, pentru persoanele refugiate din Ucraina.

„Datele sunt furnizate în limba română, engleză și ucraineană, pentru modurile de transport feroviar, rutier și aerian. Prin această aplicație persoanele refugiate care vor să tranziteze România pot alege cele mai eficiente rute”, a precizat ministrul pe Facebook.

Aplicația a fost dezvoltată de CESTRIN, unitatea aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor, în colaborare cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și Inspectoratul General al Poliției.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Sorin Grindeanu