x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Minus 31 de grade Celsius la Întorsura Buzăului

Minus 31 de grade Celsius la Întorsura Buzăului

05 Ian 2009   •   00:00

În localitatea Întorsura Buzăului, din judeţul Covasna, s-a înregistrat astăzi, pentru a doua zi consecutiv, cea mai scăzută temperatură din ţară. Termometrele de la staţia meteo din localitate indicau, în această dimineaţă, minus 31 grade Celsius, cu un grad mai puţin decât în ziua precedentă, iar meteorologii spun că ziua de marţi va fi şi mai friguroasă, după care vremea se va mai îndrepta.



Întorsura Buzăului este un orăşel cu circa 10.000 de locuitori, aflat la poalele Munţilor Ciucaş, unde iarna ţine aproape o jumătate de an, din noiembrie până în aprilie, iar în acest sezon temperaturile coboară în mod frecvent sub 20 de grade Celsius. Localnicii s-au obişnuit cu frigul şi spun că pentru ei viaţa decurge normal. Recordul absolut din ultima jumătate de secol a fost stabilit însă în anul 2004, când staţia meteo de la Întorsura Buzăului a înregistrat minus 36 de grade, temperatură care nu mai fusese atinsă din anul 1939.
Agerpres

×
Subiecte în articol: romania