x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Geoană: Războiul din Ucraina a creat o dificultate reală pentru fermierii români. Aceste probleme sunt adevărate

Mircea Geoană: Războiul din Ucraina a creat o dificultate reală pentru fermierii români. Aceste probleme sunt adevărate

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2024   •   23:42
Mircea Geoană: Războiul din Ucraina a creat o dificultate reală pentru fermierii români. Aceste probleme sunt adevărate

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a analizat în această seară la Sinteza Zilei cele mai mari pericole ale anului 2024 și problemele specifice României, într-un context de instabilitate regională.

"Trăim unul dintre cele mai complicate momente din ultimele decenii. Riscul de escaladare și în Orientul Mijlociu este mare. Ce se întâmplă cu atacurile din Marea Roșie are un impact direct pe strada din București, Berlin, Chicago, Paris...de peste tot.  

Avem în clipa de față o relație directă între instabilitate/insecuritate și prețul economic pe care, din păcate, cei cu venituri mici, medii și mijlocii le plătesc.

Există un risc ca inflația să nu mai poată fi adusă din nou la prețuri rezonabile, există un risc să apară probleme socio-economice legate de combustibilii, inclusiv pentru fermieri și transportatori.

Întotdeauna când există nemulțumire, volatilitate și anxietate în societate, apar forțe care vor încerca să folosească acest context complicat."

Rețelele sociale sunt folosite pentru dezinformare

"Am avut o discuție zilele trecute și la Casa Albă. În spatele unei libertăți de exprimare firească într-o democrație, există și încercări, de multe ori reușite, să inflameze și să dea peste cap sistemul democratic. Avem discuții cu firmele de specialitate despre ceea ce noi numim ALERTA FOARTE TIMPURIE. În clipa de față avem tehnologia, și sper ca și în România să fie folosită, prin care putem să aflăm foarte devreme ceea ce pregătesc trolii, fermele și mașinăriile de dezinformare din Rusia, China sau oricine altcineva. Prețul este pacea socială și democrația noastră."

Este România ținta unor astfel de atacuri?

"Oamenii care protestează au nemulțumiri autentice. Ele provin din disfuncții ale statului. Cei care nu ne vor binele și vor să ne destabilizeze folosesc aceste subiecte și amplifică nemulțumiri deja existente în societate. Trebuie să fim foarte atenți să distingem între ceea ce este nemulțumire legitimă și ceea ce, dacă este lăsat netratat, se metastazează și devine o problemă greu de surmontat.

Războiul din Ucraina a creat o dificultate reală pentru fermierii români. Aceste probleme sunt adevărate. Nu sunt propagandă. "

Care este cel mai mare pericol în 2024? 

"Noi nu facem o predicție despre un război iminent. Noi spunem că cea mai bună apărare pentru oamenii care trăiesc în țările NATO este descurajarea unui potențial adversar. Românii trebuie să știe că atunci când văd multe exerciții militare NATO, acesta este un semn că suntem prudenți și dăm un semnal de forță Rusiei. 

Noi suntem îngrijorați în acest moment de riscul ca la nivel de regiuni diferite ale lumii instabilitatea pronunțată să se întâmple. Doamne Ferește să se intâmple ceva în Taiwan sau în strâmtoarea Malacca.

Pentru România cel mai preocupat sunt de efectele economice ale acestei instabilități. Toate acestea se văd în bani, în puterea de cumpărare, în inflație. Oamenii săraci sunt cei mai vulnerabili. "

În Orientul Mijlociu exustă un risc real de escaladare a conflictului

'Este o perioadă foarte instabilă, iar aceasta nu este o chestiune care să se termine într-un an. Noi, La NATO, ne facem treaba la modul cel mai serios. Trebuie să gândim cu capul limpede și să anticipăm. În acest moment se reîmpart cărțile de joc la nivel global. Și din această reîmpărțire sunt țări, și sper ca și România să se numere printre ele, care pot să câștige din faptul că devin mai importante. În orice criză există și o oportunitate" 

 

 

 

 

×