x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Misterul cartelei SIM

Misterul cartelei SIM

08 Iun 2005   •   00:00

Traian Basescu a insistat in conferinta de presa de luni pe "episodul" celor doua "telefoane" pe care Omar Hayssam le-a primit in ziua de 29 martie. Presedintele a insistat pe faptul ca Omar Hayssam ar fi primit cele doua apeluri din Irak, folosindu-se o cartela a unei companii de telefonie mobila din Romania. "Deci, cel care a sunat a plecat cu ea din Romania si a sunat de la Bagdad", subliniaza Traian Basescu.

  • de VALENTIN ZASCHIEVICI, OANA STANCU, MARINA CONSTANTINOIU
  • OBSERVATOR
  • INCURCATURA. Presedintele Basescu nu stie ca sirianul nu putea fi sunat din Irak de pe o cartela reincarcabila
    A fost si motivul pentru care a creat suspiciuni si-n cele din urma a fost arestat. Numai ca, lovitura de teatru - am aflat ca atat Connex, cat si Orange nu au in Irak serviciul roaming decat pentru cartele cu abonament si, deci, NU pentru cartele reincarcabile. Asadar, Omar Ha-yssam n-a fost sunat din Irak de pe cartele reincarcabile din simplul motiv ca acestea nu puteau fi folosite in Irak, neavand serviciul roaming.

    DECI, OMAR HAYSSAM N-A FOST SUNAT DIN IRAK DE PE O CARTELA REINCARCABILA. El putea fi sunat insa de pe o cartela cu abonament, un abonament care ar fi putut fi facut la Connex sau la Orange in Romania. Ceea ce este aproape imposibil, pentru ca ar fi dus foarte repede la aflarea posesorului abonamentului.

    Pe site-ul Internet al Presedintiei, www.presidency.ro, a aparut ieri, marti, 7 iunie, o completare la discursul presedintelui Traian Basescu. O completare halucinanta si care contrazice tot ce a spus presedintele la conferinta de presa referitor la cartelele telefonice. Si anume, la textul initial: "Cel care a sunat a plecat cu ea din Romania si a sunat de la Bagdad", a fost adaugata o paranteza in care sta scris negru pe alb "(utilizand transmisie catre operator roman in sistem voce peste Internet - VoIP)". Ceea ce demonstreaza - si, totodata, contrazice ceea ce Traian Basescu a sustinut in conferinta de presa - ca OMAR HAYSSAM A FOST SUNAT DE PE UN NUMAR (TELEFON) DIN IRAK. Fara nici o legatura cu vreo cartela de telefonie mobila din Romania. Cele doua numere cu 0742... care au aparut pe telefonul lui Omar Hayssam fiind niste numere preluate aleatoriu (nefiind alocate vreunui abonat) asa cum se intampla in sistemul VoIP, cum este precizat chiar pe site-ul Presedintiei.

    Ca o concluzie, ne intrebam ce se alege din una dintre cele mai importante probe din dosarul Hayssam, daca nu singura proba pe baza careia a si fost arestat acesta: cartela sau cartelele telefonice cu care a plecat din Romania Munaf, partenerul lui Omar Hayssam. Ceea ce pana la urma poate sa puna sub semnul intrebarii faptul ca Omar Hayssam si Mohamad Munaf ar fi organizat rapirea celor trei ziaristi romani.
    INCREDIBIL.

    EXPLICATII
    Presedintele Traian Basescu a aratat luni seara ca Omar Hayssam a devenit suspect pentru celula de criza dupa ce, la 29 mai, autoritatile au interceptat convorbirea in care lui Omar i s-ar fi cerut 4 milioane de dolari in schimbul ziaristilor rapiti. Seful statului a subliniat de doua ori ca apelul s-a facut de pe o cartela Connex, care a plecat din Romania si care a fost "identificata" imediat. "Omar Hayssam nu stia un lucru: ca la ora 9:15 structurile statului interceptasera o convorbire telefonica pe care o avusese din Bagdad, el a fost sunat din Bagdad, dar pe o cartela Connex, care a fost identificata imediat. Comunicarea i s-a facut ca aventura costa 4 milioane si el a inceput sa defileze cu ea public. Era o cartela cu numarul 0742…, cea de pe care se sunase, si a fost identificata imediat. Deci, cel care a sunat a plecat cu ea din Romania si a sunat de la Bagdad. In acel moment, la cea de-a doua sedinta, care s-a facut in jurul orei 13:00, s-a luat tot dosarul Omar Hayssam, relatiile lui, atat cat fusesera controlate de structurile de securitate ale statului, si s-a creat un mare indiciu, care ne obliga sa avem in vedere sa ne punem cateva intrebari in mod deosebit: de ce a fost sunat Omar Hayssam si cum o cartela Connex a ajuns la Bagdad si se suna de pe ea la ora 9:15, deci la circa 12 ore, 14 ore dupa rapirea celor trei cetateni romani si a insotitorului lor? In acel moment, suspiciunile noastre cu privire la o operatiune de care nu este strain Omar Hayssam au inceput sa prinda contur", a aratat seful statului.

    ×