Gheorghiţă Ion, din municipiu, avea 47 de ani şi de la 17 ani suferea de o afecţiune cronică psihiatrică. A fost internat la Spitalul de Psihiatrie, de pe 3 până pe 24 august, cu o întrerupere de două zile, timp în care a fost agresat de necunoscuţi, având tulburare bipolară afectivă maniacală, dar a murit din cauza unor probleme cardiace. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a deschis o anchetă pentru "moarte suspectă", la cererea Spitalului Judeţean de Urgenţă, infomreaza Obiectiv de Braila.
Bărbatul a decedat pe 24 august dimineaţa: a făcut stop cardiac (cel mai probabil), la Psihotici, unde era internat, a fost chemată echipa de resuscitare, după care a fost dus la UPU, unde s-a şi declarat decesul. "L-am dus la spital pentru o boală de nervi şi acum îl iau în coşciug, mort de inimă, mi s-a zis. Noi ne-am pregătit să-l înmormântăm, dar nimeni nu ne spune nimic, nu vor să ni-l dea acasă, acum aflu că nici măcar nu i s-a făcut autopsia, nu ştiu nici ei de ce a murit Gheorghiţă al nostru. Am fost la Parchet şi mi s-a zis că ni-l vor da acasă, dar nu ni l-au dat. Teamă mi-i că, după ce a fost bătut, n-a fost bine tratat şi de aceea a murit de inimă", povesteşte, cu lacrimi în ochi, Maria Ion, 74 de ani, mama lui Gheorghiţă.
Într-adevăr, nimeni nu-şi explică moartea subită a culturistului, ba chiar, până acum, nici nu i s-a făcut necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.
Citeste mai mult pe Obiectiv de Braila