x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion ­ la Halmyris

Moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion ­ la Halmyris

04 Iul 2008   •   00:00

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va conduce o procesiune prin intermediul căreia raclele cu Sfintele moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion să fie conduse spre cetatea Halmyris, sîmbătă, 5 iulie

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va conduce o procesiune prin intermediul căreia raclele cu Sfintele moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion să fie conduse spre cetatea Halmyris, sîmbătă, 5 iulie.


Alaiul clerical, condus de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va porni la ora 16:30 spre Tulcea, fiind întîmpinat, la intrarea în oraş, de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, de clerul şi credincioşii tulceni. Împreună vor porni în pelerinaj spre Catedrala “Buna Vestire”, locul în care Sfintele Moaşte vor fi depuse spre închinare în noaptea dintre 5 şi 6 iulie. Aici vor fi vegheate cu slujbă de priveghere pînă a doua zi dimineaţa, cînd vor fi duse în procesiune la Mănăstirea Halmyris pentru a rămîne acolo. “A sosit vremea ca sfintele moaşte să se întoarcă la locul unde au fost ocrotite, sub altarul bisericii episcopale din Halmyris”, apreciază Înaltpreasfinţitul Teodosie. În ziua de 6 iulie, la ora 9:30, un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi va oficia Sfînta Liturghie la Mănăstirea Sfinţilor Mucenici şi Doctori fără de arginţi Epictet şi Astion de la Halmyris. Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion au trăit la sfîrşitul secolului al III-lea în cetatea Halmyris (Dunavăţ ­ Tulcea), fiind cunoscuţi în timpul vieţii drept vindecători ai bolnavilor. Toate minunile pe care le-au săvîrşit au rămas consemnate în Acta Sanctorum, un document păstrat pînă în zilele noastre la biserica Mîntuitorului din Utrecht (Olanda). Tot în acest document se păstrează consemnate minunile ce s-au săvîrşit după moartea lor, cînd cei suferinzi îşi găseau vindecarea prin atingerea de sfintele lor moaşte şi prin rugăciunea îndreptată către sfinţii Mucenici Epictet şi Astion, fiind numiţi Doctori fără de arginţi. Stăpînirile păgîne din Dobrogea au dus la ruinarea cetăţii Halmyris, însă amintirea minunilor săvîrşite rămăsese vie în conştiinţa populară. Dumnezeu a binevoit ca în timpul săpăturilor arheologice derulate în cetatea Halmyris, după aproape 17 veacuri, în anul 2001, moaştele lor să fie descoperite sub altarul bazilicii episcopale a cetăţii. Bucuria a fost cu atît mai mare cu cît descoperirea a avut loc de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. De atunci moaştele ocrotesc Arhiepiscopia Tomisului, fiind depuse în Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

×
Subiecte în articol: observator halmyris epictet astion