x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE - Narcis Neaga, pus sub control judiciar pe cauțiune!

UPDATE - Narcis Neaga, pus sub control judiciar pe cauțiune!

24 Dec 2015   •   00:09
UPDATE - Narcis Neaga, pus sub control judiciar pe cauțiune!
Sursa foto: Captură video Youtube / Dorin Timonea
UPDATE - Procurorii DNA au dispus față de fostul director al CNADNR Narcis Neaga măsura controlului judiciar pe cauțiune în valoare de 300.000 lei, fiind cercetat pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ştirea iniţială: Fostul director al CNADNR Narcis Neaga s-a prezentat miercuri la sediul DNA în dosarul privind autostrada Sibiu - Orăştie, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Acesta este suspectat de abuz în serviciu în dosarul privind autostrada Sibiu - Orăştie.

Pe 8 decembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor CNADNR a decis înlocuirea lui Narcis Neaga cu Cătălin Homor la conducerea companiei, ordinul în acest sens fiind semnat de ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Sursa: Agerpres


×