Naveta în Anglia a devenit o modă pentru sătenii din Apaţa, judeţul Braşov. Bărbaţii de etnie romă din comună pleacă la muncă în Anglia, apoi se întorc cu banii în ţară şi îşi construiesc case. Unii lucrează la negru, alţii fură. Până îi prind autorităţile britanice şi îi trimit pachet acasă, dar tot nu renunţă.
După ce îşi încarcă bateriile în familie, se întorc la Londra. Şi o iau de la capăt.
În comuna Apaţa, aflată la 36 de kilometri de Braşov, trăiesc peste 3.000 de oameni, dintre care aproape 2.000 sunt de etnie romă. Pentru că nu-şi găsesc de lucru acasă, împinşi de sărăcie, se duc să-şi umple buzunarele la Londra.
Potrivit antena3, pentru sătenii din Apaţa, Marea Britanie s-a dovedit a fi o mină de aur. Iar lirele câştigate din munca la negru în Londra se văd pe uliţele comunei, unde au început să răsară tot mai multe locuinţe arătoase.
Merge treaba până când sunt prinşi de autorităţile engleze, care îi trimit înapoi acasă. Dar ei întotdeauna se întorc.
Săptămâna trecută, un poliţist englez a venit să-i convingă pe oamenii din Apaţa să rămână în satul lor, chiar dacă au fost anulate, de la 1 ianuarie, restricţiile impuse românilor pe piaţa muncii britanice. Le-a explicat că, dacă nu au un loc de muncă garantat, riscă să fie exploataţi. Ei însă nu renunţă.