x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Neatenţia ucide pe munte. Accident mortal în Piatra Craiului

Neatenţia ucide pe munte. Accident mortal în Piatra Craiului

de Diana Scarlat    |    30 Aug 2015   •   19:15
Neatenţia ucide pe munte. Accident mortal în Piatra Craiului

Un turist a murit astăzi, în timp ce încerca să facă un selfie în vârful muntelui, în Piatra Craiului. Într-o clipă de neatenţie a alunecat şi a căzut de la 300 de metri. Chiar ieri, alt turist s-a accidentat în timp ce mergea pe un traseu din Masivul Bucegi şi a cerut ajutorul Serviciului Salvamont. Accidentul a fost foarte grav, iar medicii spun că ar putea să rămână chiar paralizat. Astfel de accidente sunt foarte frecvente, în special în weekend, din cauza lipsei de pregătire a celor care urcă pe munte.

În perioada 2012-2015, 3.499 de persoane au fost salvate din situaţii de risc, în urma a executării a peste 2000 de acţiuni de salvare de către jandarmii montani. “Peste 45.000 de persoane aflate în staţiunile montane au primit sprijin din partea jandarmilor montani, acestea fiind informate şi îndrumate cu privire la cu privire la obiectivele turistice, pericolele la care se pot expune, starea pârtiilor de schi, gradul de dificultate al traseelor, a zonelor predispuse producerii avalanşelor, echiparea necesară pentru parcurgerea unor trasee etc. Totodată, în ultimii trei ani, jandarmii montani au constatat 812 infracţiuni cu 847 infractori identificaţi, au depistat 35 de urmăriţi general şi au aplicat 7.736 de sancţiuni contravenţionale, pentru fapte comise pe raza staţiunilor turistice sau a traseelor montane. Valoarea bunurilor confiscate se ridică la suma de 265.242 lei”, precizează Jandarmeria Montană, pentru Jurnalul Naţional.
 

×
Subiecte în articol: accident