x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Neglijenţă medicală / Un copil de un an riscă să rămână invalid din cauza unei injecţii

Neglijenţă medicală / Un copil de un an riscă să rămână invalid din cauza unei injecţii

21 Iul 2009   •   00:00

Scandal la un spital din Drobeta Turnu Severin, unde familia unui copil de un an susţine că micuţul a fost tratat greşit de o asistentă. Bebeluşul a fost internat la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin în urma unei răceli. În loc să se însănătoşească, însă, copilul riscă să rămână invalid pentru tot restul vieţii, din cauza unei injecţii.



Conducerea spitalului a anunţat că va declanşa o anchetă pentru a stabili dacă personalul medical poartă vreo vină, potrivit antena3.ro. Din cauza complicaţiilor apărute, micul pacient va fi mutat la un spital de specialitate din Timişoara.

×
Subiecte în articol: observator