x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelu Tătaru: Sunt în lucru anumite metodologii pentru donarea de plasmă/ Care este procedura în prezent

Nelu Tătaru: Sunt în lucru anumite metodologii pentru donarea de plasmă/ Care este procedura în prezent

18 Aug 2020   •   15:35
Nelu Tătaru: Sunt în lucru anumite metodologii pentru donarea de plasmă/ Care este procedura în prezent

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, marți, la Oradea, că se află în lucru anumite metodologii pentru recoltare de plasmă de la persoanele care au fost infectate cu noul coronavirus și s-au vindecat.

„Sunt în acest moment în lucru anumite metodologii, dar trebuie să înțelegeți că o recoltare de plasmă nu este un act medical banal. O recoltare de plasmă impune niște teste suplimentare, pentru a putea face transfuzia cu plasmă. Plasma se ia de la cei care nu mai sunt pozitivi și au anticorpi, se adresează către pacienții critici care au în acel moment virusul în sânge și au replica virală. Pentru a face parte din una dintre cele două categorii trebuie să certificăm prin analize. Aceste analize sunt necesare pentru a vedea de la cine recoltăm această plasmă și la cine facem transfuzia cu această plasmă”, a declarat Nelu Tătaru, în cadrul unei conferințe de presă.

Procedura de donare de plasmă, în România

De la începutul pandemiei și până în prezent, condițiile în care persoanele vindecate de noul coronavirus, care au dezvoltat anticorpi, pot dona plasmă au fost simplificate.

Luni, 10 august, Nelu Tătaru a aprobat Ordinul privind modificarea Anexei la Ordinul nr. 654/2020 privind aprobarea Metodologiei pentru coletarea, testarea, procesarea, stocara și distribuția plasmei de la donator vindecat și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19.

Astfel, donatorii trebuie să dovedească faptul că au fost infectați cu noul coronavirus și că nu mai prezintă risc de transmitere a bolii, din metodologie fiind eliminată cerința ca ei să fi fost internați. Mai mult, donatorii nu mai trebuie să prezinte două teste Real Time PCR negative.

De asemena, au fost modificate cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat, cât și lista documentelor solicitate.

Cerințele minime pentru admiterea ca donator de plasmă:

– semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;

-prezentarea documentelor care să ateste istoricul de infectie cu SARS-CoV-2, respectiv încetarea riscului de transmitere a bolii.

-încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei naţionale;

-intervalul între 2 donări de plasmă succesive este de cel puţin 14 zile.

Plasma se administrează doar pacienților critici infectați cu noul coronavirus, cu vârstă de cel puțin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de plasma convalescent prin semnarea consimțământului și care îndeplinesc următoarele condiții:

- se află într-o secție de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului sănătății pentru tratamentul pacienților COVID-19 și avizat de Comisia de ATI;

- prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe/ a unor infiltrate pulmonare  (> 50% în 24 – 48 de ore), în ciuda tratamentului administrat;

- sunt ventilați mecanic de mai puțin de 10 zile sau în pragul intubației și ventilației mecanice.

În România, plasma de la pacienții vindecați de coronavirus se recoltează din data de 28 aprilie, iar aparatura necesară unei astfel de proceduri a fost donată, respectiv 18 aparate de recoltare. Pe de altă parte, statul român a ratat recent o sponsorizare care consta în 32 de aparate de recoltare a plasmei, după ce firma care oferea aparatele nu a primit niciun răspuns din partea Guvernului timp de două luni.

 

×
Subiecte în articol: plasma donare conditii nelu tataru