Cateva mii de asistenti medicali si agricultori au blocat ieri centrul Capitalei, unde au fost organizate doua ample mitinguri de protest.
|
PROTEST LA SENAT. Piata Revolutiei, locul atator incercari
|
CERINTE. Lista include mai multe cereri, printre care plata integrala a salariilor si cererilor specifice, acordarea a 20 de tichete de masa lunar pentru fiecare salariat pentru intreg anul 2005, elaborarea si adoptarea Regulamentului de sporuri prevazut in Ordonanta de Urgenta 115/2004, acordarea celui de-al 13-lea salariu, protectia locurilor de munca, precum si renuntarea la disponibilizarile de personal. Potrivit lui Marius Petcu, presedintele Sanitas, citat de Mediafax, mitingul de ieri constituie ultima forma de lupta sindicala inainte de declansarea grevei de avertisment si a grevei generale care vor fi organizate in cursul lunii iunie.
RASPUNS. Referitor la mitingul de ieri, reprezentantii Ministerului Sanatatii (MS) au declarat ca nu-si pot asuma obligatii pentru care nu exista resurse bugetare si ca, in aceste conditii, declansarea unor proteste demonstreaza ca sindicalistii nu sunt deschisi negocierilor. Totodata, reprezentantii MS considera ca Sanitas nu poate acuza Ministerul ca nu a fost deschis negocierilor, avand in vedere ca au avut loc atatea intalniri, tocmai pentru gasirea unor solutii in rezolvarea cererilor sindicale.
Concomitent cu protestul de strada al asistentilor medicali, a avut loc, tot ieri, un alt miting, organizat de Federatia Agrostar. Peste 1.000 de fermieri si angajati ai unor societati agricole au participat la un mars, insotiti de utilaje agricole, plecand din Piata Charles de Gaulle spre sediul Ministerului Agriculturii. Sindicalistii solicita elaborarea unei legi de creditare a fermierilor pentru retehnologizare, dar si reducerea TVA la 9% pentru produse cum ar fi lapte, carne, ulei, oua si paine, precum si reducerea la jumatate a accizei la motorina.
Citește pe Antena3.ro