Presedintele lui Dinamo, Nicolae Badea, si fostul component al trupei Phoenix, Ovidiu Lipan, au fost implicati ieri intr-un eveniment rutier in cartierul Baneasa.
PAUL ANDONE, MARIAN STEFAN
Mercedes-ul boss-ului din
Stefan cel Mare a lovit Ford-ul lui "Tandarica" pe Bulevardul Aerogarii, in cartierul Baneasa, in jurul orei 12:00.
IMPACT. Din fericire, nici o persoana implicata nu a suferit vatamari corporale, alegandu-se doar cu sperietura. Autoturismul presedintelui
dinamovist a fost usor avariat, in timp ce masina artistului a fost destul de serios sifonata. Din declaratia lui Ovidiu Lipan reiese ca boss-ul dinamovist circula pe linia tramvaiului 5, iar el se inscrisese pentru a face la stanga. Impactul a fost oarecum puternic, portiera din stanga a masinii conduse de "Tandarica" fiind avariata in totalitate. Presedintele dinamovist s-a apucat de dat telefoane, in timp ce artistul era derutat. Dupa aceea, cei doi s-au prezentat la Sectia 5 Politie, la "Accidente usoare".
DINAMOVISTII, SPAIMA SOSELELOR
In ultimii ani, mai multi reprezentanti ai lui FC Dinamo, jucatori, conducatori sau antrenori, au fost protagonistii unor accidente soldate cu avarierea grava a masinilor sau chiar cu victime omenesti. Aflati sub tutela Ministerului de Interne, dinamovistii conduc pe sosele, probabil, dupa propria lor lege, fiind siguri ca exista "cineva" care le va trece cu vederea abaterile.
NICOLAE BADEA (presedinte CA) - Pe langa evenimentul rutier de ieri cu Ovidiu Lipan, boss-ul dinamovist a mai fost implicat intr-un accident, de data aceasta ca victima. In urma cu patru ani, in Piata Charles de Gaulle, masina lui Nicolae Badea a fost lovita usor din spate de un Cielo, patru indivizi agresandu-l violent pe presedinte si furandu-i autoturismul Mercedes.
CATALIN DANILESCU (antrenor Centru de copii si juniori) - In august 2001, fiul directorului sportiv dinamovist Constantin Danilescu a lovit mortal un batran care traversa regulamentar pe o trecere de pietoni de la Piata Moghioros. Cazul a fost "dat uitarii".
GIGI NETOIU (vicepresedinte CA) (foto) - Acum doi ani, grabindu-se spre aeroport pentru a ajunge la Istanbul, unde Dinamo juca un amical cu Besiktas, "Comandantul" a lovit cu jeep-ul un taximetrist langa Parcul Tineretului. Netoiu a plecat de la locul accidentului, dar taximetristul l-a ajuns din urma pe Bulevardul Magheru, unde oficialul dinamovist l-a mai tamponat o data! Politia nu a considerat ca e cazul sa se intocmeasca dosar penal.
IONEL DANCIULESCU (atacant) - In urma cu aproximativ un an si jumatate, Ionel Danciulescu a derapat cu jeep-ul sau si a aterizat in Lacul Morii, jucatorul scapand doar cu o sperietura serioasa. Din raportul politiei a rezultat ca atacantul consumase alcool.
DORIN SEMEGHIN (fundas) - In acest an, pe 16 mai, un alt jucator dinamovist, Dorin Semeghin, a fost protagonistul unui accident in Cartierul Aviatiei. Aflat sub influenta bauturilor alcoolice, fundasul echipei alb-rosii a derapat si a pierdut controlul masinii izbind frontal Hotelul Erbasu. Paradoxal, cazul este inca in cercetare. Cu toate ca, initial, alcoolemia fotbalistului era de 1,65 g/l, iar dupa o luna aceasta a ajuns la 0,75 g/l!
ALEXANDRU BALTOI (atacant) - Abia revenit de la Farul la Dinamo, jucatorul nu a oprit joia trecuta la culoarea rosie a semaforului, fiind tras pe dreapta de agentii de circulatie chiar in fata IGP! Dupa indelungi parlamentari, Baltoi a scapat nesanctionat.
JEAN GRAMA (organizator de competitii) - Oficialul dinamovist a fost si el implicat intr-un eveniment rutier, chiar la sfarsitul saptamanii trecute, cand, pe Calea Floreasca, a facut zob masina de serviciu.
"Nu stiu cine e vinovat!"
Fostul baterist al legendarei trupe Phoenix, Ovidiu Lipan "Tandarica", se afla ieri, la trei ore dupa accident, in studioul de inregistrari.
Jurnalul National: Buna ziua. Ce faceti maestre, ati terminatâ¦
Ovidiu Lipan: (fara sa mai astepte intrebarea) - Da, acum lucrez la o noua lucrare simfonica si la mixajul CD-ului in limba macedoneana.
Nu ma refeream la asta, ci daca ati incheiat formalitatile dupa incidentul rutier cu presedintele Badeaâ¦
A, desigur (rade). A fost o ciocnire inevitabila, care din fericire nu s-a soldat cu victime. Ne-am aflat amandoi la locul nepotrivit, la timpul nepotrivit.
Cum s-a produs accidentul? Cine a gresit?
Eram in dreptul benzinariei OMV (n.r. - de pe B-dul Aerogarii) si doream sa virez la stanga. Domnul Badea venea pe linia de tramvai. A franat, dar a intrat direct in portiera mea. Nimic grav. N-as putea spune cine este vinovat.
Ati mai fost implicat in vreun accident?
Niciodata.
Ce masina aveti?
Un Ford Focus. Domnul Badea a dat dovada de mare caracter si mi-a promis ca-mi pune la dispozitie un Mercedes pana imi voi repara autoturismul meu.
Cum v-ati descurcat la politie?
Am mers impreuna cu domnul Badea la Sectia 5 din Bucurestii Noi, unde am descris circumstantele in care s-a produs incidentul.
Il cunosteati pe presedintele dinamovist?
Din auzite. Dansul mi-a zis ca ma cunoaste. De altfel, soferii nostri se vor intalni maine pentru a intocmi actele necesare firmelor de asigurari.