x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolae Ciucă anunță plafonări și compensări la energie și gaze timp de un an

Nicolae Ciucă anunță plafonări și compensări la energie și gaze timp de un an

14 Mar 2022   •   19:33
Nicolae Ciucă anunță plafonări și compensări la energie și gaze timp de un an
Sursa foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni că Guvernul va interveni în sprijinul economiei printr-un set de măsuri care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei românești.

„Traversăm o perioadă complicată, marcată de crize multiple, care necesită decizii și măsuri eficiente, de contracarare a creșterii prețurilor. În acest sens, am discutat cu ministrul de Finanțe, care se află la Bruxelles, unde discută cu omologii europeni din ECOFIN să găsească măsuri concrete, la nivelul Uniunii Europene, pentru sprijinul economic al țărilor membre. Avem deja un mecanism care a funcționat în perioada pandemiei și care poate fi extins și chiar dezvoltat în contextul celorlalte crize cu care ne confruntăm azi. România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei românești, pentru a putea interveni în ajutorul mediului de afaceri, al întreprinderilor românești. Acest pachet trebuie să facă față provocărilor ridicate pe piața europeană și să garanteze continuitate, stabilitate și predictibilitate, atât mediului de afaceri, cât și populației”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Premierul spune că Guvernul va adopta în această săptămână pachetul de măsuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale.

„Vom interveni în sprijinul economiei românești, printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie. Pentru un consum de până la 100 de kw pe lună, românii vor plăti 0,68 de lei/kw, iar pentru un consum cuprins între 100 și 300 de kw, vor plăti 0,8 de lei/kw. La gaz, prețul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kw. Cu excepția marilor consumatori, care vor avea pachete dedicate de ajutor de stat, toate companiile românești vor beneficia de un preț fix, la energia electrică, de 1 leu pe kw, tva inclus, și 0,37 lei/kw pentru gaz, tva inclus”, a mai spus premierul.

Aceasta a anunțat că Guvernul este în discuții cu Comisia Europeană pentru a continua și în acest an sprijinul acordat marilor consumatori precum combinatele chimice sau cele din industria de prelucrare de materii prime.

Acesta a spus că este în permanentă legătură cu ministrul Agriculturii și cu producătorii români de alimente, reprezentanții rețelelor marilor magazine.

„România este bine aprovizionată, stocurile noastre asigură toate bunurile de care avem nevoie”, a declarat Nicolae Ciucă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca