x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolae şi Elena Ceauşescu, deshumaţi pentru prelevarea de probe biologice

Nicolae şi Elena Ceauşescu, deshumaţi pentru prelevarea de probe biologice

21 Iul 2010   •   00:00
Nicolae şi Elena Ceauşescu, deshumaţi pentru prelevarea de probe biologice

Soţii Ceauşescu au fost dezgropaţi din mormintele aflate în Cimitirul Ghencea Militari. Deshumarea s-a făcut cererea lui Mircea Oprean, soţul Zoei Ceauşescu. Au fost recoltate probe biologice ce au fost trimise la un laborator pentru testarea ADN. După 21 de ani de întrebari, românii ar putea afla dacă soţii Ceauşescu sunt îngropaţi sau nu în cimitirul Ghencea.

UPDATE: Testele ADN ar putea dura şi şase luni dacă solul în care au stat sicriele a avut multă umiditate, îngrăşăminte sau acid, a declarat directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală, Dan Dermengiu.

"Sper ca ADN să nu fie degradat de apă, îngrăşăminte sau substanţe acide, pentru că altfel va fi foarte dificil de obţinut un rezultat precis. În general, testele ADN din fragmente osoase sunt destul de laborioase", a mai spus directorul INML.

El a precizat că au fost situaţii în care un rezultat aproximativ al testelor ADN a putut fi obţinut şi după mai mult de jumătate de an.

"Nu atât vechimea resturilor pământeşti supuse analizelor contează, cât mediul în care acestea au stat. Spre exemplu, în Egipt, unde solul este uscat, au putut fi efectuate teste ADN de mare precizie şi după sute, chiar mii de ani de la data decesului celui supus analizelor. Dacă solul este foarte acid, atunci ADN este distrus chiar şi în primele trei luni de la deces", a mai spus Dermengiu.

După ce va fi obţinut rezultatul, acesta va trebui comparat cu un ADN al rudelor apropiate, pentru se a stabili dacă este vorba despre soţii Ceauşescu.



UPDATE:
Un bărbat care susţine că a participat la o parte a procedurii de exhumare a lui Nicolae Ceauşescu a declarat că sicriul fostului dictator a fost scos din mormânt şi pus pe un postament, pentru ca medicii legişti să poată preleva probe. El a precizat că medicii au luat probe biologice, dar şi din hainele cu care a fost înmormântat Nicolae Ceauşescu, informează Mediafax.

Acesta a arătat că, în opinia lui, sigur în acel loc este înmormântat Nicolae Ceauşescu, precizând că după deshumare i-a văzut căciula cu care a fost înmormântat în decembrie 1989. El a mai spus că sicriul era "identic" cu cel adus de Gelu Voican Voiculescu în 1989, după execuţia cuplului Ceauşescu.

UPDATE: Medicii legişti au prelevat probe de la Nicolae Ceaşescu, rămăşiţele pământeşti ale acestuia fiind reînhumate. Legiştii urmează să ia probe pentru ADN şi de la Elena Ceauşescu.

UPDATE: Soţii Ceauşescu au fost dezgropaţi. Medicii legişti le-au prelevat probe biologice, iar muncitorii se pregătesc în acest moment să toarne placa de beton peste rămăşiţele acestora. Valentin Ceauşescu a interzis accesul în Cimitirul Ghencea.

Sicriul lui Nicolae Ceauşescu nu era putrezit, ci doar înnegrit de timp.


Analizele vor stabili dacă rămăşiţele din cele două morminte sunt sau nu ale soţilor Ceauşescu.

Săpăturile la locurile în care ar fi înmormântaţi soţii Ceauşescu au început în jurul orei 7.00 cu Nicolae Ceauşescu, apoi cu Elena Ceauşescu, îngropată la 20 de metri de mormântul dictatorului. Presa nu a avut voie să asiste la prelevarea probelor luate de o echipă de 15 specialişti de la Institutul de Medicină Legală. Maşina IML a ieşit de pe poarta cimitirului în jurul orei 10.

Potrivit unui reprezentant al cimitirului, membrii familiei soţilor Ceauşescu au cerut ca exhumarea să nu fie publică. Lucru care a dus la nemulţumirea mai multor persoane care vroiau să intre în cimitir.

La exhumare a participat Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu.

Zoia Ceauşescu, fiica dictatorului şi sora lui Valentin, intentase în 2005 un proces Ministerului Apărării Naţionale, cerând o expertiză ADN care să stingă pentru totdeauna misterul legat de locul în care au fost duse rămăşiţele părinţilor săi.

După moartea surorii, produsă în noiembrie 2006, Valentin Ceauşescu a continuat, alături de soţul Zoiei, Mircea Oprean, demersul juridic, obţinând în 2009 certificatul de concesiune a mormintelor.


×
Subiecte în articol: special observator