x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolae Titulescu, brand al excelenţei diplomatice

Nicolae Titulescu, brand al excelenţei diplomatice

de Serban Cionoff    |    24 Mar 2011   •   18:45

Cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la moartea lui Nicolae Titulescu, joi 24 martie, a avut loc simpozionul “Promotor al aducerii României în Europa şi al Europei în România”. Evenimentul, organizat sub egida Fundaţiei Europene Titulescu şi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, încheie suita manifestărilor omagiale care s-au desfăşurat la Braşov, la Craiova, la Slatina şi în comuna Tituleşti-judeţul Olt. Cu acest prilej a fost şi marcată împlinirea a două decenii de la constituirea Fundaţiei Europene Titulescu.

În alocuţinea inaugurală, prof.univ. dr. Adrian Năstase, preşedintele fundaţiei, a evidenţiat că ideea de a consacra personalităţii şi operei lui Nicolae Titulescu această formulă instituţională a apărut “atunci când simţeam că aveam nevoie de o susţinere masivă şi am aflat această susţinere în rădăcinile adânci ale diplomaţiei româneşti, aşa încât să nu avem vreodată răspunsuri ezitante în promovarea intereselor noastre în Europa şi în lume”. Realizarea acestui program a început prin îndeplinirea voinţei testamentare a lui Titulescu de a fi înmormântat la Braşov. Au urmat valorificarea operei sale ştiinţifice şi diplomatice, prin două serii editoriale, insumând peste 6.000 de pagini, organizarea, în ţară şi peste hotare, a unor reuniuni ştiinţifice consacrate contribuţiei lui Nicolae Titulescu la configurarea construcţiei europene moderne. Tot în cadrul proiectui a luat fiinţă Centrul de studii strategice care s-a inpus ca un autentic laborator pentru idei curajoase şi experienţe novatoare în diplomaţia românească. “Vorbim despre Nicolae Titulescu- a spus Adrian Năstase - ca despre un brand intelectual extrem de important pentru afirmarea excelenţei diplomatice româneşti şi, în general, a exceleţei în România.”

Alocuţiunile prezentate au pus în valoare aspecte definitorii şi unghiuri inedite de abordare a gândirii şi acţiunii celui pe care poetul şi diplomatul Ion Brad l-a numit, în poema citită cu acest prilej, “Sfântul Nicolae al nostru, luptător cu sabia minţii”. Astfel, prof.univ. dr. Ioan Scurtu s-a referit la un Nicolae Titulescu, aflat permanent”în epicentrul evenimentelor epocii sale” prin promovarea cu demnitate a intereselor României. În mod special, domnia sa s-a delimitat de anumite tendiţe de subestimare, chiar de ignorare, a personalităţii lui Nicolae Titulescu în contextul “tendinţei de minimalizare a istoriei şi culturii poporului român.” Ambasadorul Nicolae Ecobescu a prezentat momente mai puţin cunoscute din receptarea personalităţii lui Titulescu, în special în deceniile 6 şi 7 ale secolului trecut, atunci când diplomaţii români au încercat să readucă în actualitate moştenirea titulesciană. Făcând un emoţionant apel “să nu lăsăm să se aşeze colbul uitării peste moştenirea lui Titulescu”, domnia sa a spus:”s-ar cuveni să se organizeze o sesiune ştiinifică de către Fundaţia Europeană Titulescu, Academia Română şi Ministerul de Externe”.Prof. dr George G. Potra, preşedintele executiv al Fundaţiei Europene Titulescu, a vorbit despre modul în care posteritatea i-a consacrat ilustrului diplomat vocaţia de a fi o mare conştiinţă a veacului, iar academicianul Gheorghe Buzatu a readus în actualitate câteva ”dureroase confirmări ale validităţii şi actualităţii mesajului titulescian”, cu referiri polemice la ceea ce a numit ”demobilizarea” diplomaţiei româneşti în susţinerea şi promovarea intereselor României.” Alocuţiunea finală a sesiuni omagiale, prezentată de prof. dr Constantin Vlad a fost consacrată lui Nicolae Titulescu, “model de rigoare, competenţă şi eleganţă.” Evocând aceste caracteristici ale discursului diplomatic al celui pe care Paul Valery l-a numit”un vrăjitor al vorbei”, profesorul C. Vlad a insistat asupra ideii că actualittatea mesajului lui Titulescu decurge şi din nevoia de a ne raporta la valorile distincţiei şi ale esteticului ”într-o lume în care urâtul ne copleşeşte la fiecare pas.”

×