x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vești excelente pentru bucureșteni! Zeci de străzi din Capitală vor fi reparate

Vești excelente pentru bucureșteni! Zeci de străzi din Capitală vor fi reparate

de Redacția Jurnalul    |    28 Iun 2023   •   19:02
Vești excelente pentru bucureșteni! Zeci de străzi din Capitală vor fi reparate
Sursa foto: Facebook

Primarul general Nicușor Dan anunță, miercuri, demararea unui amplu proces de reparații a străzilor din toate cele 6 sectoare ale Capitalei.

Edilul spune că încă de săptămâna trecută, Administrația Străzilor București a început lucrările de reparații la carosabil și pe trotuare.

Astfel, timp de 6 luni, se va interveni pe 78 de artere din București, printre care Șoseaua Pipera, Șoseaua Fundeni, Șoseaua Pantelimon, Șoseaua Mihai Bravu, Bd. Unirii, Splaiul Unirii, Splaiul Independenței, Bd. Timișoara.

De asemenea, sunt reparate trotuarele aferente unui număr de 24 de străzi și bulevarde.

În aceeași perioadă, se trasează marcaje rutiere pe 50 de artere intens circulate precum Șoseaua Kiseleff, Bd. Aviatorilor, Bd. Charles de Gaulle, Calea Floreasca, Bd. Mihai Bravu, Șoseaua Grozăvești, Splaiul Independenței, Bd. Poligrafiei, Bd. Bucureștii Noi, potrivit lui Nicușor Dan.

Totodată, se trasează marcaje specifice unităților de învățământ în jurul a 24 de școli, grădinițe și licee, precum Colegiul Național Mihai Viteazu, Școala nr. 56, Școala nr. 24, Școala nr. 27, Școala nr. 139, Școala nr. 147, Șoala nr. 130, Grădinița nr. 245.

„În cadrul lucrărilor, se montează și indicatoare rutiere „trecere pentru pietoni” cu lămpi cu leduri și alimentate de la panou fotovoltaic care marchează trecerile pentru pietoni în 80 de locații”, scrie Nicușor Dan pe Facebook.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan Capitală strada reparatii