x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: 15 troleibuze Solaris în circulaţie pe străzile Capitalei

Nicuşor Dan: 15 troleibuze Solaris în circulaţie pe străzile Capitalei

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2024   •   22:20
Nicuşor Dan: 15 troleibuze Solaris în circulaţie pe străzile Capitalei

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan.

''15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei. Astfel, 6 noi troleibuze vor circula pe linia 93, care merge de la Valea Argeşului până la Gara de Nord, iar de luni alte 9 mijloace de transport noi vor intra şi pe linia 61 (care leagă cartierul Militari de Piaţa Rosetti)'', scrie edilul general pe pagina sa de socializare.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, mai spune Nicuşor Dan pe Facebook.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: nicusor dan troleibuze solaris