x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nu mai sunt locuri la ATI în București. Pacienții COVID sunt transportați cu o aeronavă militară la spitale din țară

Nu mai sunt locuri la ATI în București. Pacienții COVID sunt transportați cu o aeronavă militară la spitale din țară

19 Noi 2020   •   15:40
Nu mai sunt locuri la ATI în București. Pacienții COVID sunt transportați cu o aeronavă militară la spitale din țară
Sursa foto: Hepta

Pacienții COVID care nu mai au loc în spiatele din București vor fi transportați cu o aeronavă militară, a informat Ministerul Apărării Naționale.

Pacienții din prima cursă a aeronavei C 27J Spartan vor fi preluați de pe aeroporturile Bacău și Iași. Transportul se va face din Baza 90.

În prima cursă vor fi transportați cinci pacienți.

Managerul Institutului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, a explicat, la DIGI24, cum s-a ajuns la această situație critică. Emilian Imbri a afirmat că la institutul pe care îl coordonează nu mai sunt locuri la ATI.

„La Babeș putem primi pacienți, dar la ATI nu. Acum două zile, a trebuit să cerem și am obținut transferul unei paciente pentru care nu era loc liber în Babeș, a ajuns la ATI Craiova în stare bună, în prezent, starea ei este echilibrată. Nu avem foarte des astfel de situații, până acum nu avut probleme pe care să nu le rezolvăm în București”, a explicat Imbri.

 

 

×
Subiecte în articol: terapie intensiva ati bucuresti