x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul ucrainenilor care intră în România, în scădere

Numărul ucrainenilor care intră în România, în scădere

03 Iun 2022   •   11:20
Numărul ucrainenilor care intră în România, în scădere

Numărul cetățenilor ucraineni care au intrat joi în România a fost de peste 8.000, în scădere cu aproape un sfert față de ziua precedentă.

Joi, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 90.059 de persoane, dintre care 8.029 de cetăţeni ucraineni, în scădere cu 22,2% faţă de ziua precedentă, anunță Poliția de Frontieră.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.186 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 1,5 %, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.024 cetăţeni ucraineni, scădere cu 6,9%.

De la declanşarea acestei crize, 24 februarie, până la data de 02.06.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.106.355 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022, perioadă pre-conflict, au intrat în ţara noastră 1.140.884 ucraineni.

„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare. Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute”, potrivit comunicatului de presă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraineni