x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituţională, CONTESTATĂ de magistraţi. "Nu îndeplineşte condiţia de legalitate a înaltei competenţe profesionale"

Numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituţională, CONTESTATĂ de magistraţi. "Nu îndeplineşte condiţia de legalitate a înaltei competenţe profesionale"

de Veronica Micu    |    24 Apr 2013   •   13:13
Numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituţională, CONTESTATĂ de magistraţi. "Nu îndeplineşte condiţia de legalitate a înaltei competenţe profesionale"
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Asociaţia Magistraţilor din România contestă numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituţională pe motiv că nu ar avea competenţa necesară pentru acest post. Magistraţii cer revocarea deciziei.

"În concret, domnul Daniel Marius Morar nu îndeplineşte condiţia de legalitate a înaltei competenţe profesionale. Sunt astfel de notorietate publică trei cazuri în care domnia sa, ca procuror, a încălcat grav normele juridice internaţional convenţionale (care sunt direct aplicabile în ordinea juridică naţională) şi, prin aceasta, dispoziţiile constituţionale referitoare la raporturile dintre dreptul naţional şi dreptul internaţional. Avem în vedere cauza Liviu Ciupe (arestat şi trimis în judecată nelegal, fiind ulterior achitat şi obţinând despăgubiri de la instanţele naţionale), cauza Viorel Burzo (arestat şi interceptat ambiental ilegal, aspecte constatate printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului) şi cauza Corneliu Bîrsan (căruia i-a fost negată imunitatea şi faţă de care s-au trimis informaţii false în actele adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului şi semnate de domnul Daniel Marius Morar, aspecte constatate în decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în scrisoarea transmisă şefului Misiunii permanente a României pe lângă Consiliul Europei)", se arată în comunicatul AMR.

Citeşte AICI comunicatul transmis de Asociaţia Magistraţilor din România

Potrivit AMR, "aceste eşecuri profesionale şi abuzuri grave ale domnului Daniel Marius Morar dovedesc grava necunoaştere a normelor juridice internaţionale convenţionale direct aplicabile în dreptul intern român şi a Constituţiei României, prin urmare domnia sa nu îndeplineşte condiţia de legalitate a numirii sale ca judecător la Curtea Constituţională, constând în înalta competenţă profesională".

În final, AMR solicită administrarea probelor indicate în cuprinsul plângerii administrative prealabile referitoare la cele trei cauze în care a fost implicat profesional Daniel Morar.



×