Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu! Zglobiul ăla de Zglobiu nu l-a scuipat pe preşedinte! Acesta este un scenariu ordinar pus la cale de însuşi stafful băsescian pentru a atrage mila electoratului să voteze PMP! Mai ţineţi minte dosul de palmă bine ţintit către puştiul ăla într-o altă campanie electorală (a PDL) şi pe care mister Funeriu l-a demontat, ca un inteligent ce e, punct cu punct, scenă cu scenă, încercând să demonstreze că e o făcătură a duşmanului de clasă? Păi acelaşi lucru e şi aici. Deci. Să vă spun, dar mai întâi dau un enter.
Reprobabilul gest făcut de domnul Zglobiu este, pot să demonstrez, o făcătură. De ce. Pentru că analizele de laborator făcute pe scuipat au scos la iveală faptul că acesta nu avea cum să aparţină domnului Zglobiu, deoarece acesta suferă de boala ascuipitozei, deci pur şi simplu, el nu are scuipat. În plus, scuipatul în cauză a mai revelat faptul că ADN-ul nu este al unui om din zilele noastre, ci al unei specii demult apuse, furate, probabil, de nişte hoţi de scuipaţi (există şi idealişti d-ăştia) din muzeu. Cum preţioasa mostră de scuipat stătea congelată bine mersi şi nu se bucurase de mai multe milenii de aerul libertăţii, ea a fost foarte fericită atunci când a fost furată, deoarece hoţii au decongelat-o şi i-au dat întrebuinţarea, iată, atât de reprobabilă, înscenată săracului domn Zglobiu; o scenă de un remarcabil ambitus emoţional, doar că duşmanii nu mai sunt ai lui Băsescu, ci ai domnului Zglobiu, urmărit de mult de aceşti hoţi din stafful PMP (atenţie!), care voiau să se răzbune pe el, băgându-i în gură, în timp ce dormea, mostra decongelată de scuipat pleistocenic (se pare) şi extrăgându-l cu forţa, de la distanţă, printr-o aparatură de ultimă generaţie, fix pe nobila faţă prezidenţială. Şi iată drama!
Cu siguranţă, stafful preşedintelui a făcut asta, deoarece a vrut să capteze mila publică pentru mistăr prezidănt, care fusese, de altfel, şi informat în legătură cu… hm… spontanul gest. “Spontan” aiurea! Trebuia ca acest moment să aibă loc şi nu cu orice fel de scuipat, ci cu un scuipat străvechi, deoarece aşa spune tradiţia. La urma urmei, pe mistăr prezidănt nu l-a scuipat niciodată nimeni şi trebuia să aibă loc o reparaţie istorică. Din păcate, a căzut totul pe capul săracului domn Zglobiu, care, culmea, culmilor, mai suferă şi de ascuipitoză. Şi nici prea zglobiu nu e. Se pare. Ce să-i faci? “Asta-i viaţa”, cum însuşi domnul preşedinte a spus-o de mai multe ori. Sau, cum aş spune io, dac-aş fi, “c’est la vie, toujours parşiv şi doar uneori jolie”.
