x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O româncă şi copilul ei de trei ani, ucişi în Germania

O româncă şi copilul ei de trei ani, ucişi în Germania

08 Sep 2010   •   00:00

O crimă sălbatică a îngrozit toată Germania. O tânără şi băieţelul ei de numai trei ani au fost ucişi în Rosenheim. Ea - omorâtă în bătaie. Copilul - spânzurat. Crimele au fost făcute de aniversarea copilului. Principalul suspect este fostul soţ al femeii şi tatăl băiatului, originar din România. Dispărut fără urmă, bărbatul este căutat de poliţiştii care oferă o recompensă de cinci mii de euro pentru orice indiciu care i-ar ajuta să îl prindă.

Trupul femeii a fost găsit de poliţişti, în pivniţa casei în care locuia. Fusese omorâtă în bătaie. Corpul copilului era în casă. Chiar în acea zi a împlinit 3 ani.

Lăcrămioara avea 36 de ani şi 2 copii adolescenţi din prima căsătorie. Plecase în Germania în 1991. Apoi s-a căsătorit a doua oară, cu Franz Muller, cetăţean german originar din România. În urma relaţiei lor s-a născut un băieţel, Marcus

Bărbatul a ajuns în închisoare, se pare, tocmai din cauza violenţelor asupra soţiei. Şi nu o dată. Până acum, suspectul nu a fost găsit, deşi autorităţile au răscolit nu doar oraşul cu 60.000 de locuitori ci întreaga zonă.

Poliţiştii au aflat că bărbatul nu are carnet de şofer, dar că merge mult pe bicicletă. Apoi au primit informaţii potrivit cărora suspectul ar fi fost văzut într-un tren, undeva la graniţa cu Austria. Cercetările au fost imediat extinse atât în România cât şi în Austria. Românii care au trecut graniţa în ultimele zile au fost primii verificaţi.

Poliţiştii au presupus că suspectul va fugi în Austria la rudele lui. Sau chiar că ar putea veni în România, în Cisnădie, acolo de unde era fosta soţie. Trupul tinerei va fi adus marţi seară în Cisnădie.

×
Subiecte în articol: observator