Şoferii din România trebuie să ştie că, începând de la 1 iunie, vor fi modificate procedurile privind testarea alcoolemiei.
Este vorba despre o nouă metodă de testare asupra căreia şi-au dat acordul Institutul de Medicină Legală Mina Minovici şi Consiliul Superior de Medicină Legală.
Potrivit auto-bild.ro, echipamentul cu care se va testa alcoolemia costă aproximativ 50.000 de euro, iar achiziţionarea acestuia este obligatorie pentru a nu se ajunge la retragerea acreditării Serviciului de Medicină Legală.
Poliţia Română reaminteşte că în cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, în funcţie de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra astfel:
Contravenţie
Când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,40 mg alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Infracţiune
Când aparatul alcooltest afişează o valoare de 0,40 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare este obligatorie recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală.
Fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
Mai mult, dacă şoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracţiuni, permisul de conducere se anulează.
De asemenea, refuzul de vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului este sancţionat cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Sursa Observator