Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Atenţie pentru părinţii care vor să-şi înscrie copiii la liceul Dante Alighieri din Capitală. E acolo o directoare năstruşnică tare, Maria Dan, care, din surse diferite, nespecializate, ce-i drept, în psihiatrie, ar suferi de ţicneală patologică. Aceasta se năpusteşte asupra părintelui cu “nu se poate” şi “veniţi la anu’”, dând cu pumnul în masă şi ţipând isteric, de parcă i-ar fi făcut tac-su cadou un liceu. Eu spun “atenţie”, că adică să nu se sperie, să-şi ia care o bâtă, care un topor, care o mătură, de ce nu, să le ţină în mână, să aibă mai multă autoritate asupra doamnei director Maria Dan.
De doamna Maria Dan se spun multe lucruri printre părinţii speriaţi din parcuri. Chiar dacă nu se cunosc între ei, părinţii speriaţi din Alexandru Ioan Cuza şi părinţii speriaţi din Titănel, împreună cu părinţii speriaţi din Cişmigiu şi chiar împreună cu ceilalţi speriaţi din Herăstrău, ca să enumerăm doar câteva filiale ale speriaţilor, toţi spun acelaşi lucru: că “doamna director de acolo e foarte nervoasă şi să aveţi grijă, că odată sare cu gura pe voi!”.
O sursă speriată, care doreşte să-şi menţină anonimatul a povestit şocată cum a decurs întâlnirea dintre aceasta, soţul personal şi plodul din dotare, aflat la vârsta şcolarizării. Intră sursa noastră în liceu. Bate la uşa doamnei director Maria Dan. Sursei noastre i se spune să aştepte, deoarece doamna e într-o şedinţă. Okeeeei. Toate bune până aici. Plodul din dotare inspectează curios locul şi-şi imaginează cum o să fie când o să fie el aici, la şcoală, împreună cu ceilalţi copii. Cei doi speriaţi încă nu ştiu cât sunt de speriaţi, de fapt.
Gardianul le spune că să intre. Intră. Deodată, doamna Maria Dan (ce nume frumos, nu găsiţi?) se năpusteşte cu un pumn în masă asupra speriaţilor noştri: “Ce vreţi? Treizeci de secunde! N-am timp!”. Află urgent despre scopul şi durata vizitei, despre cum ar vrea speriaţii noştri să-şi înscrie copilul aici, la liceul Dante Alighieri, şi, pe acelaşi ton isteric, se năpusteşte asupra lor cu un: “Nu se poate! Aici au prioritate cei veniţi din Italia”. Dacă să vină la anu’. “Păi ce rost are să mai veniţi la anu’? N-auziţi că aici vin cei din Italia? Io am patru clase-n grijă şi nu pot cu copii d-ăştia mici. Nu se poate!”. Bine. “Aici au prioritate italienii!”
Bătând în retragere, speriaţii noştri nu mai găsesc uşa. O găsesc în sfârşit şi ies pe ea, parcă-i şi văd, bulucindu-se care să fie primul.
Staţi, că ştiu eu de ce au prioritate cei veniţi din Italia: ăştia vorbesc româneşte cu accent italienesc şi e chiaro (sic!!!!) că ştiu italiana mai bine. Şi atunci asta. Pardon. Basta! E, alora, ma che fai!?! Ma va fanculo! Ups!
