x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oamenii care nu mai scriu de mînă îşi pierd creativitatea şi intuiţia

Oamenii care nu mai scriu de mînă îşi pierd creativitatea şi intuiţia

de Alina Botezatu    |    21 Apr 2015   •   10:35
Oamenii care nu mai scriu de mînă îşi pierd creativitatea şi intuiţia
Folosirea exclusivă a tastaturilor este un lucru periculos | Avertismentul specialiştilor în neurologie şi psihologie
Înconjuraţi de computere, mulţi au şi uitat de când n-au mai scris cu creionul. În felul acesta, însă, anumite circuite din creier nu mai sunt susţinute.


Profesor doctor Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR), avertizează că folosirea în exces a tehnologiei determină, în funcţie de individ, tulburări de integrare socială şi afectează componenta creativă a indivizilor. „Dacă folosim prea mult calculatorul, nu folosim anumite circuite care ne dezvoltă gândirea. O persoană subcreativă nu mai poate gândi integrat, devenind predominant utilizator”, explică profesorul Mureşanu.

Conform preşedintelui SNR, elementele de învăţare tradiţionale susţin circuite din creier diferite, faţă de cele implicate în utilizarea tehnologiei. Profesorul nu crede că, pentru dezvoltarea creierului, este cel mai bun lucru ideea Finlandei de a elimina din şcoală scrisul de mână, iar copiii să înveţe doar de pe tabletă şi de pe laptop: „Scrisul de mână este important, deoarece contribuie la susţinerea anumitor circuite cognitive din creier. Fără el am putea pierde anumite abilităţi cognitive”.

Ca şi cum nu ai mai învăţa tabla înmulţirii
Psihologul Magdalena Ciucă spune că scrisul de mână implică circuite neuronale care facilitează memorarea şi duce la conştientizarea subiectului, care s-ar putea pierde prin eliminarea acestuia. “Se va pierde şi legătura cu creativitatea şi intuiţia. E ca şi cum nu ai învăţa tabla înmulţirii pe de rost şi ai folosi tot timpul calculatorul pentru cele mai simple operaţiuni”, a detaliat Magdalena Ciucă.
Psihologul a mai spus că, în plus, pentru că în mesajele scrise pe calculator tinerii folosesc multe cuvinte prescurtate, se va pierde din corectitudinea scrisului, a cuvintelor şi a gramaticii. Astfel, tineriilor le va fi mai greu să stabilească legături cu anumite persoane şi să se angajeze.

Scrisul prescurtat
Psihologul Magdalena Ciucă spune că folosirea excesivă a prescurtărilor arată nerăbdare, care uneori ia forma plictiselii. “În postura de adult, această nerăbdare îl va împiedica să-şi ducă la bun sfârşit acţiunile începute, ceea ce îi va crea probleme inclusiv la locul de munca. Nu cred că vreo companie din zilele noastre ar fi încântată să angajeze o persoană care face rapoartele la serviciu folosind abrevieri”, a detaliat Ciucă.

×